Posibilitatea – și momentul – izbucnirii următoarei epidemii care va afecta omenirea reprezintă subiectul unei analize realizate de medicul Jean-Claude Manuguerra, directorul celulei de intervenție biologică de urgență de la Institutul Pasteur din Paris, relatează lefigaro.fr.
Același medic francez este, totodată, președintele comitetului de coordonare a rețelei mondiale de alertă și de acțiune în cazul izbucnirii unei epidemii pe Terra.
Bolile infecțioase au însoțit în mod constant evoluția speciei umane, afirmă cercetătorul francez. Numeroase boli au influențat și uneori chiar modelat de o manieră importantă dinamica evolutivă a populațiilor umane pe parcursul mileniilor. Aici pot fi citați cei 50 de milioane de morți asociați cu pandemia de gripă spaniolă din 1918-1919 și îngrozitoarele epidemii de ciumă neagră, care au decimat aproximativ 25% din populația Franței în secolul al XIV-lea. Rujeola și malaria ucid în continuare milioane de copii în fiecare an pe plan mondial.
De la sfârșitul secolului al XIX-lea, au fost făcute eforturi extraordinare pentru a lupta împotriva agenților infecțioși, cu un succes spectaculos în țările occidentale. Dezvoltarea condițiilor de igienă, campaniile de vaccinare, folosirea pe scară largă a insecticidelor, apoi a antibioticelor au condus la o diminuare fenomenală a procentului deținut de bolile infecțioase în totalul indicilor de morbiditate și de mortalitate. În anii 1950-1960, opinia larg răspândită în țările occidentale era aceea că maladiile infecțioase vor fi mai bine stăpânite și că aceste boli nu vor mai reprezenta o prioritate a guvernelor. Succesul obținut de eradicarea variolei, în 1977, a întărit această idee, afirmă experții francezi.
De atunci, situația s-a schimbat. Numeroase maladii infecțioase noi au apărut (SIDA, cauzată de HIV – virusul imunodeficienței umane, febra Ebola), altele au reapărut în regiuni în care fuseseră eradicate sau stăpânite (tuberculoza, holera), iar altele și-au lărgit distribuția geografică de o manieră spectaculoasă (virusul West Nile). În paralel cu această emergență reală, asistăm la o agravare cauzată de rezistența multor bacterii și paraziți la agenții antimicrobieni.
Pentru a înțelege mai bine aceste tendințe globale, Kate E. Jones și colegii săi au studiat 335 de evenimente de emergență (a unor maladii infecțioase, n.r.) din 1940 până în 2004. Surprinzător, emergențele virale au fost minoritare, întrucât ele dețin doar un sfert din totalul bolilor infecțioase apărute în perioada specificată. Predominanța bacteriilor rezultă din apariția rezistenței la agenții antimicrobieni. În rândul celor 84 de evenimente de emergență virală la oameni se găsesc cazurile de emergență reale, a căror prezență rezultă în general dintr-o transmisie între specii. Din aceste 84 de emergențe, 11 corespund virusurilor cu ADN (4 familii), 9 virusurilor intermediare ADN (familia HIV și familia virusului hepatitei B) și 64 virusurilor cu ARN (13 familii).
Numărul acestor evenimente de emergență nu reflectă neapărat importanța acestora pentru sănătatea publică. Astfel, familia HIV se clasează pe locul al cincilea, cu 7 evenimente, dintre care 2 majore, corespunzând emergenței virusurilor HIV-1 și HIV-2. În ceea ce privește familiile virusurilor febrei galbene și chikungunya, care grupează în principal virusuri transmise de artropode, ele au produs 38 de evenimente virale, reprezentând aproape jumătate din totalul cazurilor analizate.
Analiza factorilor non-virusologici i-a ajutat pe cercetătorii francezi să descopere faptul că 11 categorii de factori majori sunt asociați cu 82% din emergențele virale la om. Pe primul loc se află schimbările produse în exploatarea terenurilor (despăduririle, de exemplu), cu aproape un sfert din totalul evenimentelor. Urmează schimbările din industria agroalimentară (13%), călătoriile și schimburile internaționale (11%), schimburile din industria sănătății (10%) și schimbarea sensibilității omului la infecție (10%).
Plasticitatea genetică virală este determinantă pentru trecerea infecției de la o specie animală la o alta și la om în special. Prin rata lor intrinsecă de mutație care este foarte ridicată, virusurile cu ARN generează foarte prompt o descendență heterogenă genetic. Existența lor permite virusului, fie înainte de trecerea de la o specie la alta, fie după această trecere, să dispună de o mare diversitate de posibilități și de caractere genetice, care îi pot fi extrem de utile în cazul unei schimbări de mediu. Selecția genelor mutante permite virusului să își continue adaptarea în organismul noii gazde și să își crească „vitalitatea”. În acest fel virusurile devin mai „competitive”, în special în ceea ce privește transmiterea interumană. Pe lângă aceste mutații, schimburile de fragmente sau de gene întregi reprezintă și ele motoare puternice ale variațiilor genetice.
Agenții care pot să infecteze mai mult de o specie sunt omniprezenți. Aproape 61% dintre patogenii umani sunt agenți de zoonoze, dintre care aproape 72% sunt asociați faunei sălbatice.
Emergențele reprezintă rezultatul unui ansamblu complex de factori combinați și situați pe eșaloane diverse: de la nivel molecular la cel al modificărilor ecologice și cele societale. Emergențele reale sunt cele mai de temut.
Se poate deci alcătui un portret-robot al următorului patogen emergent capabil să declanșeze următoarea mare epidemie în secolul al XXI-lea? Pornind de la constatările enunțate mai sus, ar putea fi vorba de un virus cu ARN, înzestrat cu o mare plasticitate genetică și contagios prin transmitere respiratorie, de origine zoonotică. Acesta își va îndeplini trecerea la om de mai multe ori, fiindu-i suficient un singur succes, obținut într-o regiune în care s-au produs mari schimbări în privința utilizării terenurilor, și care va fi fost inițial amplificat la om fără ca acest fapt să ajungă la cunoștința autorităților sanitare, în sânul unui megalopolis.
