Când toate se scumpesc, românii se ieftinesc



Cineva îmi povestește, priponit în amintirea unor întâmplări trăite direct, cât de ieftin și umilitor își vând românii forța de muncă în străinătate. Bărbatul, sub 40 de ani ca vârstă, priceput în construcții (e chiar un meșter bun), tocmai s-a întors din Spania. S-a întors, zice chiar el, cu coada între picioare. Ne întâlneam dimineața, doar ce se lumina, într-o mică piață și așteptam norocul. Norocul era să vină unul și să te ia, nu conta la ce muncă, să lucrezi pentru el o zi, două. Ghinionul era să-l ia pe altul, fiindcă oferte erau din belșug, mai ales români și marocani, iar cereri puține. Acceptai orice preț, nu mai stăteai la tocmeală. Cu toate că românii sunt ieftini și nu se dau în lături de la nici o treabă, cei mai mulți rămâneam pe străzi. Frecam, cum se zice, menta. Unii se dedau la câte-o ciordeală, alții pândeau vreun noroc. Și norocul, fiind chior, nu prea ajungea la noi. Așa că m-am întors acasă.
Piețele astea, ca de vite, extrase parcă din sclavagism, sunt peste tot. Cineva mi-a zugrăvit imagini asemănătoare din sudul Italiei. Piețe, neoficiale, pe lângă lege, ale muncii. Românii sunt ieftini, nepretențioși, buni la orice activitate. Foamea îi împinge pe unii spre gesturi antisociale și atunci ajung la televizor sau/și la pârnaie. Înmulțirea acestor cazuri a deteriorat calitatea unică, recunoscută, de a fi ieftini. Ieftini, dar hoți și italienii te prețăluiesc de zece ori până ajung să se încurce cu tine. E dramatic.
Lipesc aceste informații, culese de la sursă, cu altele, care curg zilnic în țara acestor căutători de mijloace de supraviețuire, globtroteri ai norocului. Acasă e dezastru. Cel puțin asta rezultă din deciziile publice ale Guvernului și din realități sociale incontestabile. Pe fondul scăderii dramatice a salariilor și pensiilor, al amputării diverselor ajutoare sociale, al trecerii mamei și copilului în subsolul grijilor puterii, preocupată mereu să-și adjudece partea leului, se petrece avântul fără precedent al scumpirilor. N-a fost destulă creșterea taxei pe valoarea adăugată de la 19 la 24 la sută, ceea ce a afectat întreaga populație. Iureșul a dus mai departe, săptămânal, dacă nu chiar mai des, în sus, prețul carburanților. Prețul benzinei la pompă, cea plătită de cetățean, a sărit de 5 lei litrul și amenință – conform unor estimări – să ajungă în acest an la 7 lei litrul. La nivelul veniturilor noastre, în țara cu cele mai mici salarii și pensii din Europa, scumpirea nesimțită (mă voi explica de ce zic nesimțită) a carburanților este de-a dreptul asasină. Energia intră și în prețul roșiei de pe piață și al cartofului ajuns la 30 000 lei vechi kilogramul (cartoful era soluția de avarie pentru familiile sărace, cu mulți copii). Intră și în prețul biletului de transport și în peretele casei pe care ai început să ți-o clădești dar ai fost forțat s-o întrerupi la jumătate. Benzina – iată de ce prețul e nesimțit – se petrece mai tare decât în țări care n-au petrol, iar noi încă avem. Încă avem, dar nu-i al nostru. Scumpiri, scumpiri, scumpiri. Probabil că tot scumpirile l-au determinat de bietul Boc să-și umfle cu multe milioane de euro cheltuielile oficiale. Numai pentru întreținerea Palatului Victoria și-a pus deoparte 24 milioane euro în acest an. Măcar el și ai lui vor traversa fără zguduituri criza, inflația și sărăcia. Și doamna Udrea și-a pus deoparte, din banii publici firește, aproape o jumătate de milion de euro pentru ”deplasări în străinătate”. Știm că activitatea noastră diplomatică la nivel înalt e zero. Pe ce-o fi cheltuind acești bani? Merge la coafor la Paris? Și Boc are la dispoziție un milion și jumătate de euro pentru protocol, scrie presa. Boc e premierul care nu s-a văzut cu nici un omolog străin (poate cu cel din Moldova de peste Prut), n-a excelat în întâlniri bilaterale aducătoare de schimburi și avantaje pentru România. Atunci de ce această risipă?
Scumpiri ale traiului, ieftinire – până la nivelul de a o da gratis – a vieții. Viața e tot mai scurtă și mai improbabilă în România. Un român costă din ce în ce mai puțin. Viața i se scurtează, mulți nu mai ating pensia. Un prieten din Valea Călugărească îmi spune trist că are doi veri primari bolnavi de cancer, cu puține șanse de salvare. Unul are cancer la plămâni, altul la stomac. Nici unul n-a împlinit 50 de ani. Despovărări bugetare care aduc zâmbet în rândurile strâns unite ale puterii. Moartea face parte din strategia guvernamentală. Moartea e de altfel unica soluție a ieșirii din criză. Banchetul puterii poate continua.