Lecția de religie

Când și de câte ori pe an trebuie să ne spovedim?



Când și de câte ori pe an trebuie să ne spovedim?
Când și de câte ori pe an trebuie să ne spovedim?

Păcatul, ca rupere a legăturii de iubire cu Dumnezeu și cu semenii, reprezintă o realitate contrară firii omului. Obișnuința cu starea păcătoasă ne face să credem că o astfel de stare este una „naturală“, chiar dacă ne împiedică permanent să participăm la viața și fericirea veșnică a lui Dumnezeu. În fiecare om există, mai mult sau mai puțin conștientizat, dorul după Dumnezeu, ceea ce face ca starea de pocăință să devină o necesitate, mai ales că, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „cât suntem aici, pe pământ, avem nădejde de mântuire; dar după ce am plecat dincolo, nu ne mai putem pocăi, nici șterge păcatele. De aceea, trebuie să ne pregătim neîncetat pentru ieșirea din lumea aceasta. Dacă Stăpânul a hotărât să ne cheme diseară? Dacă a hotărât să ne cheme mâine?“ (Omilii la săracul Lazăr, Cuvântul II).
„Să lepădăm, dar, faptele întunericului și să ne îmbrăcăm în armele luminii“
În Molitfelnic, cartea în care sunt cuprinse rânduielile majorității Tainelor Bisericii, înainte de rânduiala Tainei Pocăinței, întâlnim îndemnul: „Se cuvine ca noi toți, mireni și monahi, clerici, preoți și arhierei, să ne mărturisim păcatele și nici unul din noi să nu ne depărtăm de la aceasta, pentru că toți am greșit și păcătuim; să nu uităm că Mântuitorul și Judecătorul vine; drept care și Apostolul zice: „Să lepădăm, dar, faptele întunericului și să ne îmbrăcăm în armele luminii“ (Romani 13, 12). Și cum că tuturor le este de trebuință mărturisirea și pocăința, însuși Apostolul Iacov întărește zicând: „Mărturisiți-vă unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul ca să vă vindecați“ (Iacov 5, 16)“. Din punct de vedere practic, se pot naște câteva întrebări.
Ne mărturisim des sau rar?
Având în vedere îndemnul Molitfelnicului de a nu ne îndepărta de Taina Pocăinței, prezent în toate cărțile despre duhovnicie, poate fi formulat un răspuns scurt: e bine să ne mărturisim cât mai des, mai ales atunci când simțim nevoia vindecării sufletești, a iertării păcatelor care ne împovărează și a înnoirii vieții.
Care este folosul desei mărturisiri?
Nu lasă păcatele să prindă rădăcini în viața noastră. „Berzele, spune Sfântul Nicodim Aghioritul, au obicei că nu se mai duc acolo unde li se strică cuiburile. Și dracii fug de la acela care se mărturisește des, fiindcă prin deasă mărturisire se strică mrejele și cuiburile lor“ (Carte foarte folositoare de suflet). Tot Sfântul Nicodim aseamănă păcatele celui care se mărturisește des cu copacii care nu pot prinde rădăcini dacă sunt răsădiți mereu. În același timp, după cum o rădăcină puternică nu poate fi scoasă dintr-odată, ci cu multe lovituri, așa și deprinderile păcătoase dispar prin dese mărturisiri.
Un creștin care se mărturisește des dobândește o maturizare a conștiinței duhovnicești și are, așadar, o mai mare putere de a lupta cu păcatele, chiar dacă recade în acestea după Spovedanie. „E ca și când plivim ogorul: smulgem buruienile, însă ele cresc din nou, dar este mai bine să le smulgem mereu decât să le lăsăm să năpădească țarina“ (arhim. Zaharia Zaharou). De asemenea, atunci când ne mărturisim rar, riscăm să uităm unele păcate, acestea rămânând neiertate.
Există riscul să ne spovedim des și nefolositor?
Din păcate, la o astfel de întrebare răspunsul poate fi și afirmativ, atunci când desele mărturisiri nu creează o înaintare în viața duhovnicească. Se întâmplă așa îndeosebi atunci când mare parte din timpul petrecut la spovedanie nu reprezintă o mărturisire a păcatelor, cu părere de rău, ci o înșirare a multor lucruri care ar putea fi discutate cu duhovnicul și în afara Tainei. Duhovnicul constată de multe ori că cele spuse de fiul duhovnicesc nu sunt de fapt păcate, ci descrieri ale suferințelor fizice sau ale neputințelor celorlalți. Sunt oameni care la Spovedanie vorbesc numai despre soții sau soțiile lor și foarte puțin sau deloc despre sine. O astfel de spovedanie riscă să devină formală și neroditoare, credinciosul pierzându-se în amănunte neimportante, „ajutat“ deseori și de interminabile „liste cu păcate“, extrase din ghidurile de spovedanie prolixe și nerealiste.
Dincolo de timpul pierdut cu astfel de spovedanii, e de menționat și situația neplăcută în care ajunge duhovnicul, nevoit să stea ore în șir în scaunul Spovedaniei, irosindu-și timpul și sănătatea într-un mod nefolositor. Se înțelege că el are datoria de a „tempera“ astfel de persoane, ajutându-le să înțeleagă care este modul și rostul unei adevărate Spovedanii, neîncurajând discuții paralele cu subiectul Tainei.
E suficient să ne spovedim doar de patru ori pe an sau măcar o dată?
Cine adresează o astfel de întrebare se gândește cu siguranță la una din cele nouă porunci bisericești, potrivit căreia creștinul este dator să se spovedească și să se împărtășească în fiecare din cele patru posturi mari de peste an ori, dacă nu poate (!), cel puțin o dată pe an, în Postul Sfintelor Paști. Având în vedere și apariția târzie a acestei porunci bisericești, după secolul al XVII-lea, credem că ea reprezintă mai degrabă un punct de plecare și nu o regulă liniștitoare pentru conștiința creștină. E drept că cele patru posturi mari din timpul anului sunt perioade în care intensificăm Spovedania și primirea Sfintei Împărtășanii, însă a ne rezuma doar la această practică este prea puțin. Mai mult, e de neînțeles motivul pentru care cineva vine la spovedanie doar o dată pe an, înainte de Sfintele Paști. Cine procedează așa riscă să facă din Spovedanie și chiar din primirea Sfintei Împărtășanii un simplu obicei sau ritual anual sau o obligație asemănătoare cu aceea de a-și plăti impozitele.
Dacă știm că nu o să ne împărtășim, are rost să ne mai spovedim?
Este adevărat că, de multe ori, frecvența mărturisirii păcatelor este scăzută în cazul celor care persistă în anumite păcate care îi opresc de la primirea Sfintei Împărtășanii. Aceștia greșesc procedând așa, asemănându-se cu cei care suferă de boli foarte grave și refuză ajutorul medical pentru vindecare. Nu te poți vindeca de o boală fără să o tratezi corespunzător. De păcat, care este o boală a vieții, nu poate fi vindecat cineva fără Taina Pocăinței.
Așadar, Taina Pocăinței nu trebuie legată de termene și reguli minimale, ci ar trebui să devină pentru fiecare dintre noi, clerici sau mireni, o dorință permanentă de a ne primeni viața, prin mărturisirea păcatelor și schimbarea viețuirii.
(Pr. asist. dr. Silviu TUDOSE, sursa: Ziarul Lumina)



Recomandări

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului
Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională
Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională