Marcat psihic de performanțele naționalelor Germaniei, care au câștigat atât Cupa Confederațiilor la seniori, cât și Campionatul European la under 21, pronosticasem că nemții vor curăța tot ce e trofeu pe lume în această vară, până la Campionatul European feminin, care începe duminica viitoare, urmând să mai rezolve și europeanul under 19, aflat în plină desfășurare. Deși în primele două jocuri nemții nu rupseseră gura târgului, totuși ultimul joc din grupă, contra Angliei, desfășurat duminică seara, nu părea să prezinte cine știe ce risc, englezii jucând până acum încă mai neconvingător. Și până la pauză totul decurgea conform graficului nemțesc, cu un 0 – 0 care le asigura calificarea. Ceea ce a urmat ține mai degrabă de literatură fantastică decât de un banal meci de fotbal: englezii le-au dat 4 bucăți, una mai frumoasă decât alta, trimițându-i să urmărească fazele finale ale competiției la televizor. Nu știu dacă englezii au fost chiar net superiori. Mai degrabă nu. Sau, dacă vreți, mai norocoși, lor ieșindu-le aproape tot, iar nemților mai nimic. A fost dovada că până și echipele foarte bune au momente când fotbalul, pur și simplu, li se termină. La numai câteva minute după terminarea acestui meci, a urmat Supercupa României, un soi de hârjoneală în iarbă, fără vreun rost, și despre care ni se tot spune în fiecare an că e primul meci al noului sezon, când de fapt el încheie sezonul precedent, fiind finala supremă dintre câștigătoarele celor două competiții majore. Trofeul în sine nu prezintă decât interes statistic, iar meciul de alaltăieri parcă a fost programat să ilustreze chestia asta. Celor două combatante li s-a terminat fotbalul încă dinaintea începerii meciului. A fost o parodie demnă de momentele de aur din istoria comediei, în care niște băieți care păreau să fie pentru prima oară în viața adunați în două echipe de câte 11 încercau să priceapă care sunt regulile după care se practică sportul respectiv. Din câte mi-am dat seama, n-au reușit. De unde ideea că pentru Voluntari va urma un campionat întreg în care să încerce, iar pentru Viitorul o dublă europeană în care singura noastră speranță e să nu ne luăm chiar cu sacul.