Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel întreit în Persoane și are consistență personală doar în relație sau în dialog cu El. În acest dialog, Dumnezeu îl cheamă pe om pe nume și, prin aceasta, îl scoate din anonimatul general, așezându-l în iubirea Lui ca persoană. Numele dă omului forma lui personală, care este chipul lui Hristos în el. Așadar, punerea numelui copilului are implicații adânci în mântuirea lui. Potrivit tradiției bisericești, numele copilului se pune în ziua a opta de la nașterea lui. În Molitfelnic există o rugăciune specială la „însemnarea pruncului, când i se pune numele”. În a opta zi după naștere, pruncul este adus la biserică de către moașă pentru a primi nume. El este primit de către preot în pronaos unde se săvârșește această rânduială care cuprinde „însemnarea” pruncului în semnul Sfintei Cruci, rugăciunea punerii numelui și închinarea pruncului înaintea icoanelor Maicii Domnului și a Mântuitorului din pronaos. „Însemnarea” prin mâna preotului la frunte, la gură și la piept este o rânduială foarte veche iar rugăciunea, de asemenea, se găsește în cele mai vechi manuscrise. Acestea se făceau atunci când un necreștin venea și își exprima ferm dorința de a deveni membru al Bisericii. Atunci, numele lui se scria într-un catalog al catehumenilor. Rugăciunea face referire specială la sfântul nume al lui Hristos, pe care-l va purta în continuare, numindu-se creștin. Numele primit acum trebuie „să rămână nelepădat de dânsul, când se va uni, la vreme cuvenită, cu Biserica…”, adică va primi Botezul.
În epoca apostolică, prezentarea pruncului la biserică avea loc în ziua a opta și atunci i se dădea și numele, după modelul Mântuitorului care a fost adus în a opta zi la templu (Luca 2, 21) și a Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 59-63), dar și ca o reminiscență din practica iudaică. Rânduiala aceasta s-a păstrat în toată perioada bizantină. Sfântul Simeon al Tesalonicului menționează punerea numelui în ziua a opta ca o practică ce se aplica în mod obișnuit: „În ziua a opta se aduce pruncul lui Dumnezeu înaintea ușilor bisericii, căci nu este încă sfințit prin botez, și preotul îl însemnează pe acesta la frunte, la gură și la piept și-i dă lui nume prin rugăciune sfântă, nume pe care nu-l aveau cei născuți, cu care se și botează, căci aceasta s-a făcut și Domnului, în ziua a opta a fost tăiat împrejur și a primit numele Iisus. Este pecetluit cu rugăciune sfântă, ca să fie adus Domnului și însemnat cu semnul crucii la frunte, pentru minte, la gură, pentru cuvânt și suflare, și la inimă pentru puterea viețuirii, scris în cartea vieții, prin punerea numelui, apoi se înapoiază mamei” (Dialoguri, cap. 59-60).
Este de recomandat ca pruncul să fie adus în a opta zi la Sfânta Biserică, pentru a primi numele ce va fi pecetluit prin primirea Tainei Botezului. De asemenea, este o binecuvântare pentru copil primirea unui nume de sfânt care să-i devină ocrotitor. (Constantin POPA)
