Când să joace…

La cât mă pricep eu la sport în general și la fotbal în special, am convingerea că dincolo de talent, de tenacitate, de abnegație, un rol extrem de important îl are continuitatea. Întreruperea activității din indiferent ce cauză (accidentare, lipsa de formă, suspendare, probleme familiale care te împiedică să te concentrezi etc.) produce efecte în lanț, o absență din echipăatrage o alta, mai ales dacă echipajoacă bine fără tine (iar echipa câștigătoare, se știe din străvechime, nu se schimbă) și uite-așa te trezești, oricât de talentat ai fi și oricât de mult s-ar fi investit în tine, că ajungi titular… pe banca de rezerve, dacă nu chiar în tribună la ora începerii meciului. Se întâmplăacest lucru cu o frecvență absolut năucitoare, de regulă cu fotbaliștii în care își pun speranțe și cei care îi cumpără pe bani buni, și selecționerii de la Națională, care vor să îi vadă mai buni de la o zi la alta și să știe că au pe cine conta. N-am înțeles de ce Ianis Hagi s-a cramponat de locul unde e ținut pe tușă, când avea oferte din câteva locuri unde era dorit: Fiorentina, Galatasaray, chiar FCSB. Șederea aia prelungită l-a scos aproape complet din formă, prezența lui la Națională fiind absolut fără importanță la ultimele apariții. Drăgușin tot nu-și face loc la Tottenham, iar încercărilefăcute cu el au fost eșecuri jenante, soldate cu faze decisive pentru adversari sau cu eliminări. Alaltăieri, nici titularii obișnuiți, Mihăilă și Man, nu au mai fost titulari la Parma, neexistând nicio explicație plauzibilă, cu atât mai mult cu cât ambii au fost buni în meciurile Naționalei cu Cipru și Lituania. În perspectiva preliminariilor C.M. din 2026, faptul ca piesele de bază ale Naționalei când să joace… au alte preocupări este chiar îngrijorător. Iar soluții nu se întrevăd.

Recomandări

Spectacole extraordinare, regizori renumiți și actori îndrăgiți, la Festivalul Internațional Zilele Teatrului „Matei Vișniec”