O femeie între două vârste, jumătate în câmpia muncii, jumătate la pensie, țipă într-un microfon întins de un reporter care își face evident plictisit meseria: „Dacă Guvernul nu e solidar cu poporul, să plece!”. Reporterul pare a nu avea nimic împotrivă. Femeia mai strigă ceva, dar vorbele nu se mai înțeleg. Din spate se aude ”Băsescu, Băsescu/ Mai rău ca Ceaușescu!”, distih cacofonic reluat răgușit de două, trei voci. Ne aflăm în București, miercuri pe la prânz, într-un ocean de oameni, apreciat în prognoză la 60.000 și numărat în fapt la vreo 10.000. Locul, nu ”locația”, care e altă mâncare lingvistică de pește, la care se reped flămânzi politicieni și ziariști în toate polemicile televizate, este chiar în fața clădirii parlamentare. Lumea, oricum ai lua-o, din orice unghi, e cam rară. Dinamita mitingului menit să sperie puterea, să-l dea jos pe Boc și să-l bage în gaură de șarpe pe Băsescu, ăla de ocupă caricatural mai toate pancartele, e mai degrabă maioneză. O fleșcăială sindicală încropită. De altfel s-a și spart iute (s-a tăiat, cum zic specialistele în bătut maioneza), protestatarii, cei mai mulți veniți din țară, fiindcă bucureștenii protestează doar în casă, în fața televizorului, roind-o care încotro a avut treabă. Ca în bancul cu pisoiul scos pe acoperișla făcut amor de un cotoi versat și care, după ce tremură un ceas fără să vadă vreo mâță, îi spune ăluia mai mare că el s-a săturat de (cum să-i zic pentru a nu-i revolta pe pudibonzi?) coțăială și se duce să se culce.
Demonstranții n-au mai așteptat să vadă dacă pică Boc și dacă fuge cu elicopterul Băsescu. Nici n-au pierdut ceva, fiindcă Boc a rezistat, neatins de vorbele opoziției, pe care le-a ignorat sub platoșa unei cravate mov, iar de Băsescu n-a auzit nimeni pe toată durata spectacolului parlamentar condus, cu intermitențe pentru masă, de Roberta Anastase(fosta miss înfulecă, nu glumă, recuperând vremurile de austeritate când era obligată la suplețe).
A și fost o ciondăneală ca la ușa cortului cu Geoană, („ce te bagi tu, mă, că io sunt de rând!”) care scăpase lucrurile de sub control în sensul că îngăduise un vot de protest față de declarațiile oficialilor maghiari care vor Ardealul. O prostie! Păi chestiunea a fost tranșată demult, între doi amici, Băsescu și Orban. Eu îți dau Ardealul, tu mi-l ții pe Boc la putere, adică pe mine. S-a făcut? Și ca doi bărbați căliți în jocul de șeptic, au bătut palma și așa a rămas. Noi am mai scris de altfel despre acest târg și probabil că nu ne-a crezut nimeni. Nu acum a fost spânzurat Avram Iancu, în cel mai insultător și mizerabil spectacol regizat la Miercurea Ciuc de extremiștii maghiari, nu acum a mai fost tras încă o dată pe roată Horea, ci ceva mai devreme, la o șuetă marinărească. Această crimă față de istoria națională se cheamă trădare la nivel înalt, dar cine să se supere la noi? Adică șeful unei țări, pentru a rămâne la putere, își vinde țara, o parte a ei, de parcă ar juca la pocker o curvă și, neintrându-i carte mare, se lasă jefuit. Mai dă-l în … mea și de Ardeal! Ce-am avut și ce-am pierdut! Crește Ungaria? E foarte bine! Avem un vecin puternic la Apus, ne apără granițele cu UE, că tot zic ăia că ne dau afară din clubul select al celor 27. Ei n-au auzit, fraierii, de clubul select de la Cireșica unde fac și o ciorbă de potroace de te scot lacrimă a doua zi, chiar și după o vadră de whisky. Ce UE? Cu cretinii ăia de șefi de stat cu care nu poți schimba o vorbă pe la summituri fiindcă, în ignoranța lor, nu știu o boabă românește? Încrezuta aia de Merkel? Nu face nici cât Sulfina Barbu, subalterna șefului meu de la Anvers. În plus o am pe fiică-mea acolo și zice că se plictisește de moarte. Cică abia de are timp să dea o fugă zilnic la Paris pentru masaj la figură cu lăptișor de matcă, vizavi de casa pe care i-am luat-o pe Champs Elysee.. Frumusețea nu mai se ține ca pe vremuri la băcițe, când te freca ozonul pe munte, ei-hei!
Miercuri a mai căzut o dată Guvernul Boc. Firește, tot în picioare. Majoritatea parlamentară alcătuită pe reguli mercenare, oastea de strânsură a lui Traian Băsescu, și-a făcut din nou treaba. A stat cu popoul lipit de scaune, cum i s-a ordonat, iar guvernul portocaliu, cu o uriașă susținere la vot de … patru inși, merge mai departe. Îl va da vreodată cineva jos? Va cădea vreodată Băsescu mitraliat doar de discursurile, excelente de altfel, ale lui Crin Antonescu? Întrebați maioneza „revoltei populare” care, înainte de a se lega, s-a tăiat iute în Piața Constituției. Suntem, vorba unui tip care n-a prea ajuns la biserică, „un popor care stă capră în fața oricui i-o cere”. Băsescu nici măcar nu i-o cere, fiindcă se așază singur în poziția menționată.
„Dacă Guvernul nu e solidar cu poporul – țipa o femeie la ultimul mare miting mic din București – să plece!” Ce ne facem însă când poporul nu e solidar cu poporul?
