Când pierderea este câștig. Și viceversa



Când pierderea este câștig. Și viceversa
Când pierderea este câștig. Și viceversa

Creștinismul ia în răspăr concepțiile lumești obișnuite. Cât de mult păcătuim azi, încercând să „domesticim” duhul Evangheliei, prefăcând învățăturile Domnului într-o morală utilă social și atât! Sau încercând să fim cuminți, nu cumva să deranjăm ori să smintim pe cineva. E o adevărată piatră de poticneală credința în Hristos, de aceea El ne și pune în gardă: „Fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Matei 11, 6). Căci știe că nu sunt ușor de primit cuvintele Lui, că ele sunt un adevărat scandal pentru rațiunea omenească neluminată de Duhul Sfânt.
Trăim cu frică și comportamentul nostru este, conștient sau nu, marcat de interesul de a păstra sau de a dobândi ceva. Când glasul îți devine mieros, când nu mai ai curajul să-ți susții o opinie sau să-ți arăți credința, când te simți fals – pe scurt, când îți pierzi integritatea – atunci ești deja robul lui a avea. Din ființe cu potențial practic infinit, ne autocenzurăm și ne fixăm niște limite atât de meschine. Dumnezeu vrea să ne dea totul, iar noi ne chircim a micime de suflet. Strângem febril un pumn de nisip și simțim satisfacție că este al nostru, deși El vrea să ne dea și plaja, și marea, și muntele!
A trăi cu conștiința că ai pierdut totul, afară de Dumnezeu, te face cel mai puternic și mai bogat om
Momentul în care lepădăm totul, la propriu sau ca dispoziție lăuntrică, este începutul libertății noastre și suport pentru orice fel de necaz sau suferință. Martorii oculari povestesc că, atunci când a fost arestat de comuniști, în 1958, Părintele Arsenie Papacioc a plecat cu zâmbetul pe buze, cu o bucurie de credeai că merge la un praznic. Avea pace în suflet, căci își asumase faptul că totul s-a sfârșit. În beciurile Securității din Suceava avea, astfel, putere să rabde chinurile cele mai cumplite, fără să trădeze pe nimeni: „Problema vieții mele nu mi-o mai puneam. Așa cum începuseră să izbească și să lovească și să acuze, nu puteai să crezi că mai trăiești. Și atunci acceptai moartea cu orice chip. Și atunci nu mai sufereai lanțurile. Te întrista faptul că erau semenii tăi care făceau lucrurile acestea”. A trăi cu conștiința că ai pierdut totul, afară de Dumnezeu, te face cel mai puternic și mai bogat om.
În Epistola către Filipeni – din care voi cita în continuare –, Sfântul Apostol Pavel abordează, alături de ucenicul Timotei, și această problemă atât de actuală, a pierderii și a câștigului. Cei doi termeni au virtuți diferite în trăirea creștină, față de logica lumească. Principiul după care se ordonează totul în viața unui creștin este acela că „viață este Hristos și moartea un câștig”(1, 21). Or, în lume „toți caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos” (2, 21). E nevoie de o decizie radicală, atunci când primești în inima ta glasul Evangheliei. Iar cel convertit pe drumul Damascului mărturisește: „Cele ce îmi erau mie câștig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, față de înălțimea cunoașterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate și le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc” (3, 7-8).
Un creștin e chemat să reacționeze identic în două situații contrare: ori că e lăudat, ori că e jignit, să fie netulburat și fără vreo reacție
Ce diferență amețitoare între înălțimea acestor gânduri și mentalitatea răspândită printre creștinii de azi, care-L văd pe Dumnezeu ca pe o sursă de satisfacție și garantul dobândirii unora sau altora dintre cele pământești sau omenești!
A nu se înțelege că „apostolul neamurilor” avea o repulsie față de ideea de bunuri pământești. Doar că își manifesta libertatea față de ele. Nici nu le dorea, dar nici nu le refuza: „N-o spun ca și cum aș duce lipsă, fiindcă eu m-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am. Știu să fiu și smerit, știu să am și de prisos; în orice și în toate m-am învățat să fiu și sătul și flămând, și în belșug și în lipsă. Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întărește” (4, 11-13). Marea înțelepciune și adevărata virtute nu sunt acelea de a te lipsi de toate – deși nici asta nu e ușor de dus –, ci de a te comporta la fel și atunci când ești lipsit, și atunci când ești copleșit de bunătăți. La fel cum un creștin e chemat să reacționeze identic în două situații contrare: ori că e lăudat, ori că e jignit, să fie netulburat și fără vreo reacție.
Dacă așa stau lucrurile în cazul bunurilor pământești – fapt binecunoscut, de altfel – oare tot așa stau lucrurile în cazul celor duhovnicești? Cunoaștem în istoria Bisericii numeroase cazuri de clerici care, după ce au avut o lucrare duhovnicească într-o eparhie, mănăstire sau parohie, au fost nevoiți să plece sau să întrerupă orice legătură cu cele zidite. Iar ei au reacționat, poate după unele momente de firească întristare, ca și cum nimic nu li s-a luat. Căci poți ajunge să fii dependent nu doar de bunurile pământești, ci și de vreo lucrare bineplăcută din Biserică. Sau poate nu e asta, dar Domnul are un alt plan, gătește ceva mai bun, deschide un nou câmp de misiune. Nu voi ascunde faptul că parte dintre aceste gânduri sunt intim legate de experiențe personale mai mult sau mai puțin recente. Cândva, poate va fi de folos să le povestesc, spre edificarea și încurajarea unora.
(Pr. Constantin Sturzu, Sursa: Doxologia.ro)



Recomandări

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Rădășeniul începe zidirea unui nou așezământ: Centrul Social „Portărița”. Sfințirea temeliei are loc pe 14 septembrie

Rădășeniul începe zidirea unui nou așezământ: Centrul Social „Portărița”. Sfințirea temeliei are loc pe 14 septembrie
Rădășeniul începe zidirea unui nou așezământ: Centrul Social „Portărița”. Sfințirea temeliei are loc pe 14 septembrie

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”
Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar