Când ozonul se bagă în fund

Un tânăr student cântărea în facultate cam 75 de kilograme, care, repartizate pe o înălțime de 1,85 metri, îi furnizau o siluetă plăcută la vedere. Dar facultatea a trecut, omul s-a însurat, a început o afacere și totul s-a schimbat.
Concomitent cu traiul bun, cele 75 de kilograme s-au făcut mai întâi 83, apoi 91, după care 100, ca să se stabilească la 150, cu o marjă – plus ori minus – de șapte-opt kilograme. Când ajungea acasă, nevasta îl aștepta cu un lighean plin cu șnițele, pe care el le înghițea ca pe alune. Vorba lui preferată, plină de înțelepciune, era „Nu există legumă mai sănătoasă și mai hrănitoare decât carnea de porc”.
Pe la vârsta de 35 de ani, pentru firavul bărbat devenit obez au început necazurile. Ficatul, genunchii, stomacul, sângele…. toate i s-au murdărit, deodată și pe rând. Un uriaș burtoi îi vestea apariția, iar intestinele sale cărau încărcătura unei toalete de cămin studențesc, dacă figura de stil nu-i totuși prea tare.
Așa umflatul respectiv a ajuns un client statornic al medicilor de toate specialitățile. Dar în fața exploziei de murdărie a organelor sale, medicina s-a arătat neputincioasă.
Într-una din zile, un medic mai modern i-a recomandat un tratament avangardist. Să-și facă injecții cu ozon în fund. Exact așa, în cur. Știut fiind că majoritate toxinelor își fac veacul în intestinul gros, cu un aport puternic de ozon, este posibilă, cică, decimarea unei proporții însemnate a lor. După un timp, pacientul se înzdrăvenește, devenind din nou apt pentru chiolhanurile care l-au deformat.
Când mi-au ajuns la ureche toate astea, m-a cuprins o tristețe de iubitor al naturii. Mi-am zis: uite, domnule, ce întrebuințare poate căpăta ozonul, acest oxigen cu înaltă calificare, produs de munca tăcută a copacilor. În loc să fie inspirat de plămânii oamenilor sănătoși, ozonul să ajungă în curul unui grăsan dereglat de tonele de crăpelniță vârâte-n el ca-ntr-o magazie fără fund.
Ce soartă!