La Singapore s-a desfășurat o etapă de Formula 1 a cărei miză era incomparabil mai mare decât adjudecarea punctelor puse în joc: consolidarea poziției de lider a lui Lewis Hamilton prin obținerea celei de-a treia victorii consecutive (ceea ce ar fi însemnat o premieră pentru actualul sezon) sau, dimpotrivă, relansarea bătăliei pentru titlul mondial, în cazul în care Vettel ar fi reușit să câștige, deoarece distanța dintre cei doi protagoniști înaintea startului era de numai 3 puncte în favoarea lui Hamilton, iar diferența este de 5 puncte între locurile 1 și 2. Cursa pentru pole position, desfășurată sâmbătă, avea să aducă o așezare absolut neverosimilă în grila de start, cu Vettel pe locul 1, ceea ce nu e tocmai neobișnuit, dar cu Lewis Hamilton (care tocmai ce bătuse recordul de pole positions!) doar pe locul 5, ceea ce în principiu echivala cu o catastrofă. Am urmărit această cursă și nu pot să explic ce s-a întâmplat. Pur și simplu, Hamilton a mers mai slab decât a făcut-o vreodată în calificări în acest sezon. Chestia tare e alta: conform regulamentelor care se tot schimbă de la sezon la sezon, cursa adevărată trebuie să o începi cu cauciucurile cu care ai încheiat calificările. Ei bine, în calificări, toată lumea a încheiat cu superslick-uri, cauciucurile de vreme bună și căldură zdravănă. Numai că duminică, înaintea startului, a venit o furtună cu torente de apă, ceea ce, după cât mă pricep eu, avea să-i favorizeze pe piloții adevărați, ăia buni, care știu să învârtă de volan în orice condiții, și mai ales în situații dificile. Am și declarat, cu martori, chestia asta înaintea cursei, spunând că nu mai există decât un favorit, întâmplător chiar favoritul meu etern, Lewis Hamilton. Dubiile nu au persistat decât vreo 8 – 9 secunde, adică până la prima curbă! Acolo unde s-au bușit Ferrari cu Ferrari și ce-a mai fost cu ce-a mai rămas, mai puțin Mercedes-urile. Hamilton a urcat pe locul 1, venind de pe 5, și acolo a rămas până la capăt. Mai sunt 6 curse, între el și Vettel s-a căscat o prăpastie de 28 de puncte, arhisuficientă pentru Hami. Va fi un titlu pe deplin meritat, după ratarea celui de anul trecut printr-un lanț de ghinioane greu de priceput. Exact așa cum anul trecut a pierdut titlul când nu se mai aștepta nimeni, tot așa și anul ăsta, numai că… invers! Adică l-a câștigat când ne așteptam mai puțin, iar el probabil că deloc.