Când ne rugăm pentru cineva, îi transmitem dragoste, grijă și curaj

Pentru a lămuri obiceiul creștinilor de a se ruga unul pentru altul, de a cere rugăciunea fraților, vă amintesc că Iisus Hristos zice către Sfântul Petru: „Dar Eu m-am rugat pentru tine ca să nu scadă credința ta” (Luca 22, 32). Când Sfântul Apostol Petru era în temniță, credincioșii se rugau pentru eliberarea lui. Mântuitorul spune: „Mărturisiți-vă păcatele unul altuia și rugați-vă unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea dreptului în lucrarea ei” (Iacov 5, 16).
Iată care este taina rugăciunii! Lucrarea împreună, pentru ca cel slab la minte să capete minte ascuțită, cel leneș să se trezească printr-o lucrare vie… Un duh are putere să se transmită altui duh, poate acționa în chip binefăcător unul asupra altuia, să-l atragă spre luare aminte, să-l încurajeze dacă e în deznădejde, să-l abată de la un viciu și să-l îndemne spre o sfântă lucrare, iar în acest fel, ajutându-se unul pe altul, se fac mai cucernici, mai nevoitori și mai plăcuți lui Dumnezeu. Iată felul în care trebuie să ne rugăm și pentru aproapele!
În ce privește, însă, mijlocul de a ne ruga pentru aproapele, trebuie să băgăm de seamă că puterea acestei rugăciuni constă într-o sinceră părtășanie creștină la necazurile aproapelui și pe măsura aceasta are o influență asupra sufletului lui. De aceea, în timpul când ne amintim de aproapele trebuie ca, ridicând ochii minții spre Dumnezeu, să aducem rugăciune în chipul următor: „Milostive Doamne, fie voia Ta, care vrei ca toți să se mântuiască și să ajungă la înțelegerea adevărului: miluiește și mântuiește pe robul Tău (numele), primește această dorință a mea ca pe un strigăt de dragoste poruncit de Tine!”.
(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009)