An de an, pe 25 decembrie se pogoară Domnul pe pământ. Aduce neîmpuținata Sa dragoste, mereu gata să ducă tot greul nostru pentru a ne ridica. Însă de câteva veacuri ne găsește Pruncul Iisus dănțuind, asemeni evreilor, în jurul unui alt „vițel”. Un moș cu haine roșii și barbă albă, inventat cu un secol în urmă. Îl slăvim și îl așteptăm în casele noastre mai mult decât pe Pruncul ce se naște pentru noi în iesle. Moș Crăciun devine un nou dumnezeu. Moș Crăciun s-a născut în presă, în anul 1860, fiind o creație a publicației Harperâs Illustrated Weekly. Cu toate acestea, cu ceva decenii înainte, mass-media americană a tot publicat un frumos poem al pastorului Clement Clarke Moore, care îl descria pe Sfântul Nicolae. Timp de 30 de ani, caricaturistul de la Harperâs Illustrated a tot redesenat personajul care aduce daruri copiilor, adăugând noi legende. Așa se face că Moșul primește faimoasa haină roșie cu nasturi negri și curea lată din piele, fiindu-i oferit drept locuință teritoriul Polului Nord. După anul 1930, personajul avea să fie împrumutat de compania Coca Cola pentru a crea o nouă strategie de marketing necesară celui mai slab sezon al vânzărilor de băuturi răcoritoare.
Desenatorul Haddon Sundblom este cel care îl ilustrează pe Moșul jovial în culorile companiei – alb și roșu. Devenit caracterul principal al campaniei publicitare de iarnă, Moș Crăciun avea să fie popularizat întregii lumi. An de an, Moșul s-a îmbogățit cu noi accesorii – sania trasă de reni, spiridușii care îl ajută să confecționeze jucăriile și celebra listă cu nume. A primit mai apoi și o Crăciuniță, un brad împodobit sau șosete uriașe agățate de șemineu, pentru a-și atârna darurile. A jucat în filmele americane. S-au umplut magazinele cu faimosul său chip. Grație mijloacelor de comunicare în masă și publicității, creația americană a căpătat proporții din ce în ce mai răspândite, adăugându-i-se mituri din toate culturile lumii.
Legenda lui Crăciun
Creștinismul l-a acceptat pe Moșul modern care este celebrat chiar pe 25 decembrie când omenirea sărbătorește Nașterea Pruncului Iisus. Din dorința de a găsi o conotație creștină, se naște legenda conform căreia Crăciun este cel care refuză să o găzduiască în Betleem pe Maica Domnului aflată la vremea nașterii. Se spune că soția sa este cea care oferă, în ascuns, grajdul familiei drept loc de odihnă pentru Fecioara Maria și dreptul Iosif. Aici avea să se nască Împăratul lumii. Pentru acest gest, femeia își pierde brațele, tăiate de crudul său soț. Se mai spune că însăși Maica Domnului a vindecat mâinile Crăciuniței, fapt care a dus la convertirea lui Crăciun. În fapt, nici o Evanghelie nu menționează existența lui Crăciun sau a soției sale. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca consemnează doar drumul spre Betleem al Maicii Domnului însoțită de Iosif. Este specificată ieslea ca loc de odihnă pentru Iisus Hristos și se vorbește despre păstorii cărora îngerii le vestesc nașterea Mântuitorului. Sfântul Apostol și Evanghelist Matei menționează vizita în Iudeea a magilor veniți în căutarea Fiului de Împărat. E la fel de reală furia cu care Irod primește vestea nașterii lui Mesia și măcelul pruncilor de până la doi ani produs de teama de a nu-și pierde tronul. Nu e o legendă că Pruncul Iisus a primit ca dar de la magi aur, smirnă și tămâie și că în drumul lor spre Betleem au fost călăuziți de o stea.
Moșul creștinilor
E adevărat că, de prin secolul al IV-lea, omenirea, și în special creștinătatea, a sărbătorit un „moș al darurilor”. Acesta este nimeni altul decât Sfântul Nicolae, cel care avea obiceiul de a lăsa milostenii, în ascuns, nevoiașilor. Viața sfântului consemnează ajutorul oferit unei familii care, din cauza sărăciei, înclina să cadă în păcatul desfrâului. Pungile cu galbeni strecurate periodic de către episcopul Mirei aveau să salveze situația, însă „filantropul” este descoperit. Câte familii nu a ajutat însă Sfântul Nicolae fără ca minunatele fapte să fi fost consemnate? Pentru ajutorul primit în nenumărate rânduri și graba cu care sfântul a răspuns mereu la rugăciuni, cultul său s-a răspândit în întreaga creștinătate. În amintirea dărniciei sale, părinții și-au mângâiat copiii cu mici daruri. Secolul marketingului l-a transformat însă pe Sfântul Nicolae într-un personaj mai puțin creștin, coborât mai degrabă din platourile de la Hollywood decât din icoană.
În uitarea ei de Dumnezeu, omenirea l-a înlocuit pe Sfântul Nicolae cu un moș păgân. În fapt, un idol pe care îl așteptăm cu atât de multă nerăbdare tocmai când se naște cel mai mare Dar al omenirii, însuși Domnul Iisus Hristos. În neuitarea noastră, în decembrie, începem să forfotăm. Străzile sunt luminate, magazinele își umplu rafturile, iar în piețele cetăților de astăzi tronează câte un brad. Copiii își pregătesc în avans câte o listă cu daruri; chiar și modestă, tot listă e. Își creează așteptări și visuri alimentate de Moșul de la Hollywood. Trăiesc cu emoție întâlnirea cu acest personaj la grădiniță sau la școală. Mai apoi, peste ani, tot balonul de săpun se sparge și micuții prind minciuna. „Moșul sunt părinții, toate sunt legende”. Moșul cel vesel și frumos îmbrăcat nu există, Crăciun, cel de la Betleem, e și el un mit. Bulversați de o lume a consumismului, ajungem să luptăm pentru a distinge între realitate și marketing. Ori de câte ori punem mai mult suflet în goana după cadouri, în așteptarea aproape pătimașă a Moșului, să ne gândim că în fapt merităm doar o nuielușă. Și dacă sub bradul german nu vom găsi nici un dar, să ne îndreptăm inimile spre ieslea din Betleem, acolo unde se află cel mai frumos cadou primit de întreaga omenire. În fapt, e și darul meu, și al vecinului de bloc sau al celui mai uitat beduin din ținuturile arse ale Sinaiului. E însuși Dumnezeu, venit, așa cum spune colindul, Mititel Înfășățel și pentru care Măicuța Sfântă n-a avut nici măcar scutecele.
A dărui e un sentiment nemaipomenit
Trăiesc de ceva vreme experiența Crăciunului în Occident. În Marea Britanie, loc ce mi-a devenit ca trăire extrem de cunoscut, am avut dezamăgirea să descopăr copii care nu cred în nașterea lui Iisus ca Dumnezeu. Cu mare tristețe a trebuit să realizez că pentru ei Iisus Hristos e un personaj istoric și oarecum enigmatic. La vremea copilăriei, am scotocit ani
de-a rândul casa mamei pentru a găsi darurile de Crăciun cu mult timp înainte. De multe ori, mi-am stricat singură surpriza. E uimitor să întâlnesc în Londra copii de 10 anișori care încă mai cred cu tărie în existența unui moș extrem de darnic, cu puteri magice. Copiii își pun dorințe și se roagă acestui moș. Am întâlnit chiar și adulți care au cerut de la Moș Crăciun un an mai bun, fără șocuri economice sau chiar l-au rugat să aducă sănătate. Occidentalii, fără tendință de generalizare, își îndreaptă oarecum busola într-o direcție ce nu aduce decât efemer. Dincolo de toate însă, a dărui e un sentiment nemaipomenit pe care l-au experimentat mai toți sfinții Ortodoxiei. Însă, cum recent îmi spunea un părinte grec, trebuie să fim atenți în numele cui o facem.
(Monica Dumitrescu, Ziarul Lumina)
