„Când mă rog, Îl simt pe Dumnezeu în suflet”



„Când mă rog, Îl simt pe Dumnezeu în suflet”
„Când mă rog, Îl simt pe Dumnezeu în suflet”

Adeseori profesorii de religie dau mărturie despre faptul că elevii din clasele mici au o înțelegere specială a lucrurilor din domeniul religios, într-o simplitate pe care o dă credința curată și adevărată. Harul Duhului Sfânt îi face pe copii să înțeleagă lucruri adesea greu de înțeles pentru adulți. Ceea ce nu înțeleg oamenii mari, înțeleg copiii, iar această înțelegere o vedem din răspunsurile pe care le dau: „Sfinții miros a rai”, „Ora de religie este frumoasă pentru că vorbim despre Dumnezeu, Care este însăși frumusețea”, „Când mă rog, Îl simt pe Dumnezeu în suflet” etc. De aceea, ei nu se sfiesc să își mărturisească public credința, să vorbească despre Dumnezeu, despre trăirile lor religioase.
„A învăța din religie”. Una dintre pietrele de poticnire în acțiunile didactice la religie poate să fie tema despre Duhul Sfânt. Istorisirea întâmplării de pe Muntele Sionului la cincizeci de zile după Învierea Domnului este impresionantă și ușor de înțeles, însă când vine vorba despre lucrarea Duhului Sfânt în viața omului, secvența de lecție devine mult mai dificilă. Sunt lucruri mai greu de explicat, care țin foarte mult de experiența duhovnicească a profesorului și a elevilor. Iată de ce adesea este dificilă trecerea de la „a învăța despre religie” la „a învăța din religie”, adică inclusiv din propria legătură cu Dumnezeu.
„A simți adierea harului”. Un prim pas în acest dificil parcurs este o discuție cu copiii despre sentimente și cauza acestora, despre ceea ce trăiesc în anumite situații ale vieții. Următoarea etapă ar putea fi întrebarea referitoare la prezența în sufletul lor a unor sentimente de bucurie, pace, liniște, care să nu își aibă rădăcina într-o anumită motivație, înțeleasă ca venind de la propria voință sau de la cei din jur. Experimentarea acestor stări este simțirea adierii harului Duhului Sfânt, care atinge și învăluie sufletul cu sentimente unice, dar mai ales cu iubirea față de toți oamenii.
„Am văzut lumina cea adevărată” – un posibil imn al orei de religie. Este de ani buni o realitate faptul că, tot mai mult, copiii sunt duși duminica de părinții lor spre a fi împărtășiți la Sfânta Liturghie cu Trupul și Sângele Domnului. Timpul petrecut de aceștia în biserică, fie și numai pentru o parte a Sfintei Liturghii, aduce și familiarizarea cu cântările slujbei. Nu o dată am auzit copii cântând împreună cu strana sau corul „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul Cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. Tocmai de aceea, am discutat și cu câțiva părinți întrebându-i dacă observă modificări comportamentale la copiii lor în ziua împărtășirii. Cei mai mulți mi-au spus că sunt mai liniștiți, iar în cazul copiilor de pe la trei ani în sus și faptul că i-au auzit cântând prin casă, singuri, acest imn treimic. Astfel, această cântare a ajuns să fie printre primele învățate cu copiii, încă de la clasa pregătitoare. Efectul?! Când îi întreb ce vor să cânte, răspunsul vine imediat: „Am văzut lumina cea adevărată”. Și atunci l-am declarat, împreună cu ei, „Imnul orei de religie”.
Lumina cea adevărată și lumina fizică. Pentru om, lumina cea adevărată este lumina care se revarsă prin venirea, puterea și lucrarea Sfântului Duh. Doar astfel putem înțelege faptul că Tatăl „locuiește întru lumină neapropiată” (I Timotei 6,16), Fiul este „Lumina lumii” și „Adevărul” (Ioan 8, 12; 14, 6), iar Duhul Sfânt este „Duhul Adevărului” (Ioan 15, 26). Deja din primele clase, elevii află despre lumină ca fenomen fizic, perceput în mod obișnuit de fiecare om. Cu ajutorul luminii sunt văzute și înțelese lucrurile din jur. Așa cum putem vedea limpede doar când există o sursă de lumină, putem avea părtășie și trăire în lumina cea adevărată doar dacă ne raportăm cu toată ființa noastră la sursa luminii, la Viață ca izvor al vieții: „Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta, vom vedea lumină” (Psalmul 35, 9). De aceea omul îl simte pe cel care nu este în adevăr. Iată de ce, încă de mici, copiii sunt învățați să trăiască în adevăr. Copiii când nu sunt în adevăr lasă privirea în jos, într-o mișcare ce diminuează accesul la lumina fizică. Educarea copiilor înspre a trăi în adevăr presupune efort, dar și trăirea de către profesor în Adevăr. Acest fapt conduce înspre vederea luminii celei adevărate.
Primirea Duhului ceresc. La orice oră din zi sau din noapte, dacă este întrebat, un absolvent de teologie va spune fără ezitare că Duhul Sfânt este primit prin Sfintele Taine, învățătură adevărată, dar nu integrală. Orice efort pe care creștinul îl face înspre asemănarea cu Dumnezeu (post, rugăciune, lectură biblică etc.) aduce asupra sa revărsare de har. Ora de religie în care copiii se roagă, se împărtășesc din Cuvânt, meditează la bunătatea și iubirea lui Dumnezeu este o cale de acces spre primirea Duhului ceresc. În ultimul timp sunt foarte apreciate metodele activizante, care implică lucrul pe grupe, comunicarea și comuniunea dintre elevi. Fără a diminua rolul acestora, considerăm că orice metodă care mișcă sau „încălzește” sufletul copilului este activizantă. Cunoașterea de jos pregătește cunoașterea de Sus, primită prin Duhul Sfânt.
Aflarea credinței adevărate. Adeseori profesorii de religie dau mărturie despre faptul că elevii din clasele mici au o înțelegere specială a lucrurilor din domeniul religios, într-o simplitate pe care o dă credința curată și adevărată. Harul Duhului Sfânt îi face pe copii să înțeleagă lucruri adesea greu de înțeles pentru adulți. Ceea ce nu înțeleg oamenii mari, înțeleg copiii, iar această înțelegere o vedem din răspunsurile pe care le dau: „Sfinții miros a rai”, „Ora de religie este frumoasă pentru că vorbim despre Dumnezeu, Care este însăși frumusețea”, „Când mă rog Îl simt pe Dumnezeu în suflet” etc. De aceea, ei nu se sfiesc să își mărturisească public credința, să vorbească despre Dumnezeu, despre trăirile lor religioase.
Pacea și slăvirea Dumnezeului Treimic. Părintele Arsenie Boca, pornind de la cântarea îngerească „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, leagă pacea de adevărata slăvire, dreapta slăvire adusă lui Dumnezeu. Ce presupune acest lucru din punctul de vedere al educatorului creștin? Conștientizarea copiilor despre prezența permanentă a Dumnezeului Treimic în viața lor, fapt care implică o raportare corectă la El, în primul rând prin slăvirea Lui. Oamenii, indiferent cât de buni ar fi pe anumite aspecte ale vieții, sunt adesea deficitari pe altele, limitați sau imperfecți. Slăvirea pe care I-o aducem este una deplină, pornită din iubire, dintr-o mirare sfântă pe care ți-o dă conștiința că în fața ta este Perfecțiunea întru toate. Rugăciunea de slăvire a lui Dumnezeu aduce pace în suflet: pacea Lui, pacea cea adevărată, pacea pe care lumea nu o poate da. Doar harul Lui: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Dacă îi ajutăm pe copii să aibă gândul la Domnul, vor înțelege și ajutorul Lui.
Fără harul lui Dumnezeu nu iubim cu adevărat. Ora de religie la clasa pregătitoare. Pregătisem pentru finalul lecției ceva deosebit din punct de vedere pedagogic, un moment de vârf. În fața mea, în prima bancă, Raisa, o fetiță sensibilă și cu privirea luminoasă, mă întreabă din senin: „Mă iubești?” „Da, te iubesc!” „Și eu te iubesc!” A ieșit din bancă și m-a îmbrățișat. Apoi a strigat: „Copii, care o iubiți pe doamna, haideți să o îmbrățișați!” Momentul de vârf pregătit de mine a fost înlocuit de iubirea și bucuria care au cuprins întreaga clasă, copiii îmbrățișându-se apoi și între ei. Au fost câteva minute în care toți am simțit harul lui Dumnezeu.
(Autoarea este cadru didactic la Seminarul
Teologic „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia)



Recomandări

„Omul este veșnic dator lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în Duminica a XI-a după Rusalii

„Omul este veșnic dator lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în Duminica a XI-a după Rusalii
„Omul este veșnic dator lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în Duminica a XI-a după Rusalii