Deși n-o să mă creadă nimeni, mi-e mi-i simpatic Petru Juravle, în ciuda comportamentului său adesea neinspirat față de bugetarii care i-au fost dați pe mână. Mi-i atât de simpatic încât am putea pune și de-o amiciție, nu de o prietenie, ci de-o amiciție, fundamentată pe firea noastră țărănească oarecum comună, mai ales că, după cum m-am putut convinge, omul respectă, deși nu subscrie la ele, chestiunile în care eu cred necondiționat și cu evlavie: datoria față de memorie, față de spiritualitate și față de cei care o săvârșesc. Practic, n-am nici un dinte împotriva lui Petru Juravle, deși zvârl cu pietre în el de fiecare dată când mă enervez din pricina lui Gheorghe Flutur. N-am nimic împotriva lui Juravle, dar, când mă enervează Flutur, dau în Juravle.
Nici împotriva lui Gheorghe Flutur nu am nimic și ar trebui să nu mă enervez când se face de râs din pricina sfătuitorilor săi nătângi, aleși, ca și în vremea regretatului Constantin Sofroni, doar din rândurile șmecherașilor de doi bani, care numai după pleașcă umblă cu limba scoasă, lăcomia încrustând singura circumvoluțiune pe creierașele lor netede. Nu ar trebui să-mi pese că se face Flutur de râs cu oile care scriu „Bucovina” pe deal, cu statuile omagiale din gheață, cu lumina pascală trufaș, ba chiar sfidător adusă, cu omagiile imbecile din urăturile de anul nou, cu penibilele manifestări electorale „produs în bucovina” și „crăciun în bucovina”, dar nu mă pot abține, pentru că mă revoltă să-l văd pe Flutur făcându-se de râs. În fond, Gheorghe Flutur a fost unul dintre puținii adversari pe care i-am și respectat, iar dacă aș pierde respectul pe care încă îl mai am față de el, aș pierde și ceva lăuntric, ceva care îmi aparține.
Știu că, printre făcătorii de nimic, cele spuse până aici trec drept temenele, drept pupincurisme, deși slugărnicia n-a făcut niciodată parte din firea mea țărănească. De asta nici nu și-a putut permite, de-a lungul deceniilor, nici un politician, nici măcar Vadim Tudor, aprig și valoros pamfletar, să mă calce pe bătături și, cu atât mai puțin, Gavril Mîrza, cu care am fost și am rămas prieten, în ciuda faptului că eu am dus-o mult mai rău sub guvernarea județeană a lui Mîrza, decât sub cea a lui Flutur, lui Flutur fiindu-i chiar dator cu recunoștință. Iar de câte ori dau în Juravle, pentru că mă enervează Flutur, eu, de fapt, asta fac, îmi arăt recunoștința față de Flutur, încercând să-l protejez de ridicolul spre care îl împing nepricepuții lui sfătuitori, mai toți „credincioși și devotați”, cum îmi spunea Gheorghe Flutur, dar lipsiți de cultură, de imaginație, de experiență și de pragmatism. Știu că îl enervez pe Gheorghe Flutur cu agresiunile mele jurnalistice, dar în domeniul enervărilor reciproce înregistrăm un rezultat de egalitate perfectă. Dar prefer să-l enervez, decât să constat, peste câțiva ani, că nimic n-a rămas după Gheorghe Flutur, că doar campanii electorale de doi bani au fost toate acele proiecte, finanțate pe bani europeni, de care s-a făcut atâta caz, mai ales în privința penibilului unor detalii.
De acele detalii am râs și eu, ba chiar continuu să râd, mai ales că nici disponibilitățile pentru satiră nu-mi lipsesc. Am făcut-o și recent, cu ocazia unei manifestări culturale, așa că, înainte de a mă turna „străjerii” lui Flutur, am să mă autodenunț, cu speranța că am să-l enervez pe Gheorghe Flutur. Deci, s-o spunem răspicat, bucovinește, / ca s-o priceapă până și ovina (nu mă refer la brăteanu, Juravle sau Ursache) / că frunza-n toată lumea înfrunzește, / dar numai ca… „Produs în Bucovina”! A fost aleasă frunza brend de țară / căci, la români, doar ea se potrivește: / ca viața frunza-i pururea amară / și ca politica adesea… otrăvește. Prin urmare, de când toamna îi dă bice / și cu frig ne-ncătușează, / așteptăm frunza să pice, / dar și cei ce-o promovează! Sigur este că perena / frunză este numai bună / ca și brend pentru Elena, / așteptăm doar… să și-o pună. Lui Flutur frunza i se potrivește / și-o spun acuma fără vreo obidă / că el la frunze fragede râvnește / încă de când era… doar o omidă.
În schimb, de sacralitatea sărbătorilor de iarnă, închinate morții și învierii Timpului, în Zodia Cerbului (Capricornului), n-aș vrea să râd, chiar dacă are nevoie de parale coșneguță brăteanu și e musai să-și închirieze scena, timp de o lună și mai bine, cât mai multor primării din județ. Sacralitatea asta vine dinspre străbunii tuturor neamurilor europene și drept mesaj ancestral comun ar trebui retrăită și încredințată, prin retrăiri inițiatice, și celor care deja au pierdut-o.
