Când limba vorbește fără minte

Mergem pe stradă și auzim, fără să vrem, câteva vorbe despre cineva. Urcăm în autobuz și atenția ne este tulburată de o discuție între doi călători despre o a treia persoană care nu este de față. Vorbitul de rău despre alții sau bârfa, așa cum este cunoscută de către toată lumea, a devenit un lucru atât de familiar, încât oamenii au început să o și accepte. Mulți, fără să se întrebe dacă nu cumva vorbește gura și nu mintea și uitând că a nu bârfi este o poruncă de la Dumnezeu.
Ce a mai făcut colega, cu cine a ieșit în oraș, cu cine a luat metroul? Ce și-a cumpărat nou, cu ce haine este îmbrăcată azi? – sunt doar câteva dintre frazele care se întâlnesc adesea în zilele noastre într-un birou, pe stradă, dar mai ales la televizor. În emisiunile de divertisment, dar și la știri, se vorbește despre cine, ce și când a făcut ceva, iar revistele de scandal ne țin la curent cu toate întâlnirile, despărțirile și scandalurile. Oare bârfa chiar este încurajată la toate nivelurile? Ce puteți face în această situație, vă veți întreba… Să stați deoparte, să încercați să ignorați taclalele sau să participați activ? Răspunsul este mai simplu decât pare. Să nu bârfești este o poruncă a lui Dumnezeu: „Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău”. (Levitic 19:16). Dacă ai ajuns să bârfești, ai ajuns să încalci porunca lui Dumnezeu.
Pentru că a bârfi nu este o joacă, nu sunt simple cuvinte care se pierd într-un timp foarte scurt, așa cum s-ar putea crede. Chiar conform dicționarului explicativ al limbii române, a bârfi înseamnă: a vorbi de rău, a povesti, a defăima, a calomnia, a flecări, a îndruga verzi și uscate. Deci nimic bun. „Tot păcatul se începe de la minte, de la gând și toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. Zice Mântuitorul că din prisosința inimii grăiește gura. Și Solomon zice: Mai bine este a cădea de la loc înalt, decât a cădea prin limbă. De aceea trebuie mare băgare de seamă”, spunea părintele Cleopa.
Motor al vieții sociale
În societatea noastră, bârfa a ajuns un fel de motoraș al vieții sociale. „Printre emoțiile care stau la baza alimentării bârfei sunt sentimentul de apartenență și complexele de superioritate/inferioritate. Atunci când bârfim, emoția asociată e legată de faptul că adesea ne simțim total opuși acțiunii sau comportamentului pe care îl criticăm. De exemplu, dacă bârfești despre o persoană fără stil, e implicit că tu și persoana cu care porți conversația sunteți excluse din categoria asta. Mai presus de toate, bârfa ne face să ne simțim superiori și ne dă un sentiment de putere, chiar dacă e vorba doar de câteva momente și cuvinte”, spune psihologul Andreea Dârzu.
Bârfim orice. Culoarea sacoului colegului, tunsoarea lui. Bârfim pe oricine. Pe soția prietenului, pe prietena colegului. Dar de ce? Psihologul este de părere că uneori facem asta pentru că vrem să ne simțim bine. Alteori, din răutate și din convingerea că disconfortul altuia înseamnă un atu al nostru.
Cu alte cuvinte, bârfa este considerată o nevoie psihologică. Și va rămâne așa atât timp cât nu vom putea înțelege că ceea ce nu ne place este o acumulare energetică negativă internă. Gândurile negre, în recuzita cărora intră și bârfa, sunt în interior și niciodată în exterior.
Gândul pozitiv însă deține supremația, slăbește pornirile spre bârfă, întregește credința că relaționarea cu semenii se află pe făgașul firesc. Apelăm la bârfă doar atunci când nu avem argumente. Apelăm la bârfă doar atunci când considerăm că limba poate vorbi și fără minte.
„Limba este organul cu care lăudăm pe Dumnezeu, la fel și mintea. Dar vrăjmașul le ia pe amândouă aceste organe: mintea o întunecă cu gânduri rele și limba cu cuvinte rele. Și atunci omul devine unealta vrăjmașului, că și gândurile lui sunt spurcate, și limba, și cuvintele lui”, spunea părintele Cleopa.
Cuvintele noastre rele nu se pierd în vânt, așa cum s-ar putea crede, ci prind sămânță, prind rădăcină și astfel se umple lumea de ele. „Cuvintele noastre sunt sămânță de scai. După cum nu poți aduna sămânța înapoi după ce-ai semănat-o – la vreun an de zile, după ce s-a umplut câmpia de scai -, așa nu putem să adunăm răutatea și păcatul pe care le-am semănat noi prin limbă. De aceea trebuie mare pază a limbii. Solomon spunea: cine nu păzește gura și limba sa nu se poate mântui”, explica duhovnicul de la Mănăstirea Sihăstria.
Tot el adăuga că „Dumnezeu nu ne-a făcut să fim muți. Ne-a dat limbă să vorbim. Dar ceea ce vorbim, să fie spre slava lui Dumnezeu și ceea ce este de trebuință”. Deci, când vedem că începem a vorbi de rău pe altul, e bine să stăm și să ne gândim că poate semănăm scai pe care îl duce vântul în mai multe inimi.
Bârfa și vorbirea de rău pot conduce, pe cei care iau parte la ea, la o atitudine nepotrivită, la mânie, ură și resentimente față de cel care este bârfit, scoțând în evidență lucruri ascunse, care poate în realitate nu ar arăta chiar așa. Dar sub influența bârfei și a intențiilor ascunse și rele ale unor oameni care schimbă ușor valorile lucrurilor prin cuvintele lor, bârfa va face ca anumite lucruri să pară cu totul altceva decât sunt în realitate.
Pilda Părintelui Ilie Cleopa
Cică într-un sat, o babă era rău clevetitoare. Știa asta. Hotărăște baba să meargă la preot să spovedească păcatul.
– Părinte, mă omoară clevetirea asta, nu știu ce să mă fac, dacă aud ceva despre cineva, fără a cerceta adevărul, mă reped să înfloresc și să transmit mai departe astfel că, nu după mult timp, află tot satul… îmi dai canon mare părinte?…
– Nu, femeie, nu-ți dau canon. Dar o să te rog să iei sacul acesta de scaieți și să-i plantezi la tine-n grădină.
– O, ce bine părinte!… asta-i ușor de făcut.
Peste un timp, părintele se întâlnește cu baba pe drum.
– Femeie, o să te rog să-mi aduci rodul sacului cu scaieți pe care ți l-am dat să-l semeni în grădină.
– Aaa, păi nu pot părinte, că sacul s-a transformat într-o pădure de scaieți, iar vântul a dus semințele și prin grădinile oamenilor și a ajuns și pe câmp și ar însemna o muncă peste puterile omenești de-a aduna tot rodul sacului ce mi l-ai dat!
– Păi, vezi femeie? Așa este și cu clevetirea. Cineva spune o vorbă care se rostogolește, bulgărele se face tot mai mare, rănește multe suflete în drumul lui și nimeni niciodată nu-l mai poate opri. Fă bine dară, și nu mai asculta cuvintele clevetitoare ale „sufletelor murmurânde” și nici tu însăți să nu mai scornești ceva despre aproapele.
(Sursa: Ziarul Lumina)