De când s-a înființat Liga Campionilor, Dinamo își tot dorește să ajungă acolo și ea, măcar o dată. Cel puțin asta declară, an de an, un anume „domn” (nu are sens să mai explic de ce în acest caz – dar și în multe altele – e nevoie de ghilimele) Borcea, de regulă în pauza de iarnă, când e clar că nu-l poate nimeni bănui de insolație. E drept, totuși, și că e plin sezon de țuică fiartă…
Domnul Borcea, asemenea tuturor celorlalți finanțatori al lui Dinamo, indiferent de funcție, ocupație și mai ales de grad, visează, lucru permis de legile în vigoare. Pe ce se bazează visele „domniei” sale? Să vedem: dacă nici pe insolație, nici pe țuică fiartă, mai rămâne doar locul în clasament. Care, de regulă, e cel care te trimite, iarna, în Liga Campionilor din… toamna următoare. Ce-i încurcă însă pe Borcea și ceilalți este tocmai sistemul competițional care prevede, al dracu’!, că între locul 1 din iarnă și etapa 1 din grupele Champions’ League se interpune returul. La sfârșitul căruia Borcea are migrene, jucătorii – amenzi, iar antrenorul multe salutări. De mamă.
S-ar putea spune că au ghinion, fapt pe care, ca în tragedia antică, îl evocă în cor. Noi, cei care nu suntem tocmai „dinamoviști adevărați”, adică nici câini, nici roșii, zicem altceva. Anume că la Dinamo, de regulă, între tur și retur se întorc ăia de care nu știuseră cum să se lepede în vară, iar în toiul verii revin cu totul alții: ăia de care se chinuiseră să scape între Crăciun și Anul Nou. E o „rotație a cadrelor” care îți dă o stare de amețeală. Pe lângă asta, de fapt în primul rând, trebuie luată în calcul și, vorba poetului Becali, și „partea economică”! În sensul că pe finalurile de campionat, banii altora s-ar putea să fie de culoare mai bună decât cei care vin de la Dinamo. Iar când nu mai merg banii de nici o culoare, dezastrul vine de la sine. E de ajuns să fie arestați câțiva arbitrii, că Dinamo se și prăbușește. S-a dovedit asta chiar în acest an. De ani întregi, eu tot spun că în condiții normale, Dinamo ar fi candidată permanentă nu la titlu, ci la retrogradare. Noroc că în România nu-s atâtea ligi ca-n Franța, că Dinamo s-ar opri tocmai într-a șaptea!
