Acatistul e o listă de nume, pe care o dai preotului, spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. Acatistul – ca orice serviciu de intermediere – se plătește, fiindcă a te ruga – mai ales pentru alții – presupune un efort care trebuie răsplătit cu bani peșin.
Numai că doi moldoveni – bărbat și femeie – plăteau, cu bani falși, acest gen de serviciu divin. Pentru un acatist de 10 RON, plăteau cu bancnote contrafăcute de 100 de dolari sau 50 RON, apoi cereau restul pe care – normal – îl primeau în bani corecți.
Astfel au reușit cei doi să-i tragă în piept pe slujitorii Domnului de la mănăstiri din județele Suceava, Botoșani sau Neamț.
Nu mi-e milă de țepari – care au optat de bunăvoie pentru Iad – ci de sărmanii ale căror nume au fost înscrise pe acatiste. Ei, naivii, vor înceta din viață plini de speranță, pentru a păși într-o clădire uriașă, pe a cărei firmă luminoasă va scrie Rai, cu echivalentul Heaven, ca să fie mai ușor de înțeles pentru sufletele vorbitoare de limbă engleză.
Însă înăuntru, în locul aripilor îngerești, vor remarca faptul că personalul poartă cornițe, codiță și copituțe. Țeapă! Raiul e de fapt Iad. Ți-ai plătit acatiste cu bani falși, ești recompensat cu un Paradis fals.



