Când frunzele de brusture nu mai sunt eficiente

Am simțit de ceva dăți freamătul danturilor, care se străduiau să mă apuce de-o regiune sau alta a corpului.
Dacă-ar fi să compar aceste tentative de mușcături cu țigările, aș spune că am fumat din toate mărcile. Și mai tari, și mai slabe. Și cu aromă americană, și din tutun cultivat pe târlă. Și „Marlboro”, și „Carpați”.
Nu m-am plâns niciodată: ăsta o fi prețul polemicii.
Bunăoară, câțiva purtători de condei au râs, prin ziare, de dragostea pe care-o port animalelor. S-au amuzat, îndeosebi, pe seama faptului că dau hrană câinilor și mâțelor de pripas, și au produs din asta fel de fel de jocuri vesele de cuvinte.
Neavând ce face, le-am răspuns că-s un om liber, într-o țară liberă, și chiar dacă aș ieși la plimbare pe bulevard c-un gândăcel de bucătărie în lesă, asta ar fi doar treaba mea.
În final, ca să le dau lovitura de grație, i-am anunțat pe polemiști că, dacă lor le va crește într-o zi blană și coadă, să mă anunțe neapărat, fiindcă nu voi ezita să desprind lesa din cuier, pentru a-i scoate la o mică promenadă în parc.
Atâta mi-a trebuit. În haită, polemiștii mi-au sărit la cap, dând dovadă nu doar de descărnare sufletească, ci și de-o mitocănie de opincă.
De pildă, unul dintre ei m-a anunțat, într-o gazetă, că, dacă vreau să-l scot la plimbare, să fiu precaut și să iau cu mine o pungă plină cu frunze de brusture. Căci, a adăugat, el își face nevoile foarte des și voi fi nevoit să-l șterg din cinci în cinci metri, pentru a-i păstra toaleta.
Atâta l-a dus capul. Iar eu mi-am dat seama că n-am cu cine discuta în continuare.
Am aflat, de curând, că polemistul respectiv a căzut la pat și cineva are-n grijă toaletele orificiilor sale, pe care sfincterele nu le mai pot struni.
Pentru asta, pentru a-l cita, frunzele de brusture nu mai sunt eficiente.
Nu râd de nenorocirea lui. Dar cred că omul nu trebuia să se joace așa ușor cu vorbele.
Cuvintele creează realități. Și măcar cei ce se autoproclamă condeierii ar trebui să știe asta.