Inversiunea de scor de la Rapid-CFR poate sta oricând alături de faimosul Dinamo-Foresta, dar în studioul televiziunii care transmitea meciul era prezent și Cornel Dinu și nu se cădea să fie adus în discuție un asemenea precedent. Punctul de inflexiune al partidei mi s-a părut a fi mai devreme de pauză, la accidentarea lui Ronny. Sigur, Rapidul era tot groggy, dar măcar a căpătat un răgaz nesperat până la gong. Dar, trebuie spus, în rolul de sparring-partner din prima repriză a distribuit-o propriul portar, acela care fusese lăudat de toată lumea etapă trecută, la debut. La ambele goluri Peçanha s-a aflat unde trebuie, dar mingea a trecut de fiecare dată prin el, prin locuri teoretic acoperite de câte un membru. În sfârșit, a venit și pauza, cu obișnuitele scandări potrivnice și înjurături. Iar unii băieți intransigenți din galerie, îmi face plăcere s-o spun, au procedat ca niște demni discipoli ai lui Becali, părăsind echipa la greu. Ăștia, de rușine, n-ar trebui să mai calce pe stadion o vreme. Na, că echipa a întors o situație imposibilă, 0-2 la pauză și om în minus, fără ajutorul neprețuit al ultrașilor. Cei care au rămas s-au putut bucura de ceva atât de rar încât vor avea ce povesti toată viața. E drept, a fost și penaltiul acela, dar în fotbal trebuie să profiți și de cadouri. Uneori se mai dă fault și fără contact, dacă adversarul te obligă să plonjezi ca să-l eviți, însă asta doar dacă atacul este brutal, ceea ce n-a fost cazul aici. Iată că alternanța aia a rezultatelor campionat-cupe europene, care nu s-a verificat la Steaua, i-a lovit rău de tot pe ardeleni, când nici nu se așteptau. Dar poate că tot răul este spre bine, greșelile din campionat se pot îndrepta, cele din returul cu Basel ar fi ireparabile.
În studio, moderatorul Ivanovic s-a exprimat fariseic la adresa lui Sabău, ba genial, ba cu puțini neuroni (din pricina acelei silenzio stampa în care se află antrenorul Rapidului). Nu știu care dintre ei ar ieși în câștig la recensământul neuronilor, știu însă că acolo, pe un scaun alăturat, se afla Andrei Vochin, care n-a suflat un cuvințel despre mizeriile scrise de colegii săi la gazetă, adevăratul motiv pentru care Sabău nu mai vorbește cu presa. Și bine face!
