Când este bine să ne facem cruce?

Credinciosul este sfătuit să recurgă la acest gest atunci când trece prin fața unei biserici, când aude clopotele, când trece pe lângă un cortegiu funerar, când tună și fulgeră, când plouă cu grindină, când îl prinde bezna undeva și e gata să se rătăcească, când îi spune cineva o veste care îl zguduie, când i se vorbește de nenorocirea cuiva, când se așază la masă, când se scoală de la masă, când începe lucrul, când pleacă într-o călătorie. De ce ar face toate astea? Foarte simplu. Când trece pe lângă o biserică, credinciosul se închină ca să dea mărturie de credință. Își afirmă credința. Deși acest lucru nu e scris în vreo rânduială, omul cu credință face asta deoarece e normal să îți faci cruce atunci când treci pe lângă locul în care știi că „locuiește” Dumnezeu.
Însemnarea cu semnul crucii este, de altfel, o deprindere creștinească foarte veche, chiar din timpul Sfinților Apostoli. „La fiecare pas și la fiecare faptă ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci” (Tertulian, De corona, c. 3, Migne, P.L., II, col. 99).
De asemenea, crucea nu lipsește niciodată de pe vârful turlelor bisericilor și al clopotnițelor, iar în cimitire, cei răposați așteaptă învierea morților sub ocrotirea sfintei cruci. Vasele și odăjdiile sfințite ale bisericilor sunt împodobite cu cruci, multe biserici sunt zidite în chipul crucii, iar cărțile bisericești sunt pline de cântări în cinstea Sfintei Cruci.
Ce ne învață Sfinții Părinți despre semnul crucii?
Crucea ocrotește de relele trupești. Semnul crucii a cruțat de nimicire pe cei întâi născuți ai Israelului, fiindcă semnul făcut pe stâlpii și pe pragurile ușilor, pe lângă care îngerul morții a trecut fără să bată, închipuia semnul crucii. Acesta era semnul care vindeca pe cei mușcați de șerpi, fiindcă șarpele de aramă ridicat în pustie de Moise, care salva pe oameni numai uitându-se la el, preînchipuia semnul Sfintei Cruci.
Crucea alungă diavolii. Precum câinele fuge de bățul cu care a fost lovit, tot așa și dracul fuge de crucea care îi amintește că prin ea a fost biruit. „Crucea, zice Sfântul Ioan Damaschin, este pavăza, arma și semnul de biruință împotriva diavolului”, iar Biserica noastră cântă: „Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă, că se îngrozește și se cutremură, necutezând a căuta spre puterea ei”. Semnul Sfintei Cruci ocrotește de uneltirile necuratului. În anul 312, împăratul Constantin cel Mare a văzut pe cer o cruce luminoasă, pe care era scris: „În acest semn vei învinge!”. Atunci el, punând acest semn pe steagurile și armatele castei sale, a ieșit biruitor din lupta cu Maxențiu. „Nici un duh necurat nu va îndrăzni să se apropie de voi, văzând pe fața voastră armele care l-au doborât, această sabie sclipitoare a cărei lovitură de moarte au primit-o” (Sf. Ioan Gură de Aur). Mulți sfinți obișnuiau să alunge gândurile rele din cugetul lor făcând numaidecât semnul crucii.
(Sursa: Ziarul Lumina)