Trec știrile pe lângă mine și le simt efectul tranchilizant. Toată plăcerea de a scrie despre jocul de fotbal dispare și îi ia locul o mânie surdă împotriva statului român. Da, statul român, acest părinte vitreg care își terorizează necontenit fii cetățeni, pe unii dintre ei până în vecinătatea depresiei. Niște cetățeni ca oricare alții au fost ani de zile la cheremul statului, care i-a târât prin tribunale de zeci de ori, i-a expus cu fervoare nemiloasei opinii publice, le-a scurtat viața prin supunerea la stres permanent. Până ieri. Atunci când domnii Becali-frații, Meme, Borcea, Copos, Pădureanu, Nețoiu și, cu voia dumneavostră, Gică Popescu au fost declarați nevinovați. Cheltuielile de judecată vor cădea în sarcina statului. Adică eu, tu și Ovidiu, indiferent dacă-i Ioanițoaia sau nu, vom plăti incompetența acelor procurori care au visat dolari verzi pe pereți! Cine te-a învățat meserie, procurorule? Spiru Haret? Cum ai putut, mă, să hăituiești ani de zile niște oameni de onoare? Doar ca să-ți justifici salariul?
Foștii acuzați sunt oameni care și-au făcut onest meseria, care ar fi schimbat prin muncă cinstită fața asta cenușie a țărișoarei. Și iată ce răsplată au căpătat ei pentru altruismul, pentru patriotismul lor… Au fost puși la stâlpul infamiei! Proști ar fi dacă nu dau în judecată statul român pentru a încerca o reparație târzie a acestor ani de prigoană, milioanele alea cu care au fost acuzați aiurea că ar fi păgubit statul să li se întoarcă acum ca o binemeritată, dar insuficientă răsplată. Iată-i pe adevărații dizidenți, ăia din regimul comunist au fost niște teribiliști, se săturaseră cu binele! Iar noi, ăștia care făceam galerie pentru statul polițienesc, la pușcărie, la brutărie, la coadă la taxe și impozite, la amenzi, la dobânzi, la penalizări. Hai că nu mai e mult și tot noi vom plăti dobânda la valiza aia cu gologani a adevăratului Becali, europarlamentarul. Degeaba te zbați la Brusel pentru pulime, nea Gigi, adevărul e că nu te merităm!