Când deontologia este ilegală

Nu mai scriu despre sistemul medical de acum înainte. Fac asta de ceva ani și degeaba. Doar eu știu de câte ori m-am enervat și câți peri albi mi-am scos cu cardul de sănătate. Cu blocajele. Cu întârzierile. Cu serverele care merg cu lămpi. Cu mentenanța inexistentă. M-am enervat. Am înjurat. Am scris peste tot. Și? M-a auzit cineva? Nimeni. Lătratul în pustiu nu mă mai definește. Nu mă mai regăsesc în el. Revoltă fără obiect. Fără finalitate.
De câte ori nu am spus că sistemul informatic a trecut pe primul loc? În defavoarea actului medical. De prea multe ori. De câte ori nu am dat exemple despre situații care nu pot fi rezolvate? Din cauza sistemului. Cine să mă audă? Toți dau din umeri și cam asta e. De câte ori nu v-am spus că voi, pacienții, ați ajuns doar niște hârtii? Doar niște purtători de scrisori medicale. O dată la 3, 6 sau 12 luni. Cât decid cei care redactează protocoalele de prescripție pentru medicamentele compensate. De multe ori decid fără să cunoască situația din teritoriu și fără ca măcar să prevadă anumite situații particulare. Dar, nah, la televizor e placa eternă cu interesul pacientului.
Există pe lumea asta bolnavi psihic. Ca orice boală, și aceasta transformă omul doar într-o bucată de lut. Hai să facem un exercițiu de imaginație. Să spunem că tu, medic de familie care vrei să faci medicină și să respecți halatul alb, ai pe listă un asemenea bolnav. Ca să fie treaba bună, acest pacient mai e și paralizat. Mai are și vreo 14 sau 15 ani și 80-90 de kilograme. Ați prins tabloul, da? Să mai presupunem că e în grija statului. Instituționalizat. Minunat, nu? O viață deosebită. Pe care nu a cerut-o el. Dar, deh, ce să-i faci? Dumnezeu parcă doarme sau e băut uneori. Că așa se comportă.
Normal, pacientul ăsta are nevoie de medicamente. Lunar. Pe rețete gratuite. Decontate de stat. Adică de noi toți. Totul bine și frumos până aici, da? Doar că pacientul ăsta ia anumite medicamente, care necesită scrisoare medicală. O dată la 3 luni. Asta înseamnă că trebuie cărat cu targa pe trepte la consultație la specialist. Trebuie să stea la coadă. Trebuie să vină cineva cu el, că doar nimeni nu-i spune „Ia-ți patul tău și umblă.” Poate specialistul e ocupat. Poate e excedat. Că, deh, nu ne scăldăm în medici. De bine ce știm să ni-i plătim și prețuim. Și atunci, tu, marele medic de familie, ce faci? Deontologic, îi dai tratamentul în continuare. Legal, îi dai bilet și nu te interesează. Că, nah, deontologia e ilegală în țara asta. Vă mai mirați că unii medici vă tratează ca pe hârtii? Fără să țină cont de componenta umană? N-o mai faceți. Nu vă convine? Urlați la guvern. La decidenți. La ăia care fac legi. Nu la cei care le aplică.
Dacă îți asculți conștiința și respecți deontologia, plătești. Integral toate medicamentele prescrise. Cu penalizări și majorări. Peste câțiva ani. Da. Ați auzit bine. Medicul care a fost atât de prost încât să fie uman, plătește. Din buzunar. Integral. Că, deh, avem protocoale de prescripție făcute cu picioarele.
Mereu imputabil. Mereu amendabil. Ăsta e medicul român. Eu unul sunt scârbit. Îmi e lehamite. De toți. De toate. A mai fost un tip care urla prin deșert. Acum câteva mii de ani. Ce a pățit? Știți? Că tot sunteți creștini cu frica lui Dumnezeu. Vă aud? Aaa. I-au luat capul.
Nu voi mai scrie despre medicină. Nu până când halatul nu va fi din nou alb. Nu până când deontologia și legea vor fi în aceeași tabără. Nu până când actul medical va fi din nou primordial. Nu până când interesul pacientului va fi ceva ce va ajunge în conștiința celor care decid cum să prescrie medicul medicamente.