Când copiii devin statistici

La 20 noiembrie am sărbătorit Ziua Universală a Drepturilor Copilului. Motiv de dezbatere, nicicum de sărbătoare în România. Un raport Eurostat recent publicat arată că mai mult de un sfert dintre copiii din Europa sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială. Deloc surprinzător, ponderea celor aflați în această situație este cea mai mare în România – peste jumătate dintre copiii noștri trăiesc în sărăcie. Iar asta are ca efect, cel mai adesea, malnutriție, boală, abandon școlar, dacă nu chiar analfabetism, trafic de persoane și infracționalitate. Datele au fost date publicității de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, marți, când deputații europeni au votat o rezoluție ce îndeamnă țările UE să stimuleze eforturile de combatere a sărăciei în rândul copiilor și a inegalităților sociale. „Eficiența” îndemnurilor, stimulilor și recomandărilor se vede și în statistici, iar situația este cu atât mai tristă cu cât Europa este una dintre zonele cu cel mai ridicat nivel de trai din lume. Conform Convenției ONU privind drepturile copilului, toți copiii ar trebui să aibă garantat dreptul la educație, servicii de sănătate, locuințe, timp liber și un regim alimentar echilibrat. În Europa, aproximativ 26 de milioane de copii n-au nimic din toate acestea garantat. Imaginați-vă o Românie dodoloață, cu tot cu Republica Moldova, populată doar cu acești copii, mulți și săraci. Acest număr reprezintă 27,7% din totalul copiilor din UE și-i găsim, de fapt, în fiecare stat. În România e cel mai riscant, pentru 51%, urmează Bulgaria cu 45,2% și Ungaria cu 41,4%. Predictibil, la polul opus sunt Suedia, Finlanda și Danemarca cu procente în jur de 15. Sărăcia nu este doar o chestiune de bani, iar efectele cele mai devastatoare sunt la nivel de educație, problemă de care suferă și generația activă de astăzi, adică părinții acestor copii. Dacă în discuție intră o familie care nu-și îngrijește copiii, societatea românească e capabilă să ajungă până la decăderea din drepturi. E capacitatea unui stat civilizat de a-i apăra pe minori de propriii lor părinți. Când însă vorbim despre milioane de copii care trăiesc la limita sărăciei în Europa secolului XXI, totul e statistică, iar politicienii se indignează și fac recomandări. În atare condiții și cu prilejul Zilei Universale a Drepturilor Copilului, ce viitor ar putea avea o națiune care-și condamnă copiii la sărăcie?