Când cineva devine „rob” al binelui, păcatul încetează și trăiește Hristos

Înlăuntrul nostru avem două lumi: cea bună și cea rea. Amândouă își sorb puterea din același izvor. Această putere este ca o baterie. Dacă la ea se conectează răul, ne duce la dezastru. Dacă se folosește de ea binele, atunci toate în viața noastră sunt frumoase, liniștite, dumnezeiești. Deci, aceeași putere poate alimenta fie sinele cel bun, fie sinele cel potrivnic. Suntem robi unuia dintre cei doi – celui bun sau celui rău. Să urmărim să fim ai celui bun, nu ai celui rău.
Să vă mai dau un exemplu. În toate părțile lumii există undele hertziene, dar nu le sesizăm. Îndată ce deschidem receptorul, le simțim, le auzim.
Același lucru se întâmplă și când pătrundem în lumea duhovnicească. Îl trăim pe Hristos, zburăm! Atunci simțim mari bucurii și avem frumoase trăiri duhovnicești. Atunci, încet-încet, devenim robi ai binelui, robi ai lui Hristos. Și când cineva devine rob al binelui, atunci nu mai poate grăi de rău, nu mai poate urî, nu poate minți. Nu poate, chiar de-ar voi. Cum să vină în sufletul său vicleanul, să-i aducă deznădejde, dezamăgire, moliciune și altele asemenea? Harul dumnezeiesc îl umple și acelea nu au putere să intre înăuntru. Nu pot intra atunci când cămara sa e plină de prietenii cei duhovnicești – înțeleg prin asta pe îngeri, sfinți, mucenici și, mai cu seamă, pe Domnul. Dimpotrivă, când cineva se înrobește omului celui vechi, atunci este stăpânit de duhul cel rău și nu poate săvârși binele, se umple de răutăți, judecăți, mânie ș.a.
(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața și cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003, pp. 240-241, Sursa: Doxologia.ro)