Când ceilalți ne rănesc, Hristos mângâie inima noastră

Așadar, tristețea și mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercați de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuiește aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu. Păcatele Îl alungă pe Dumnezeu, pe când supărările pe care ni le pricinuiesc ceilalți Îl aduc aproape de noi, ca să ne apere.
Și oricum ar fi, să știi că de tristeți, chinuri, ispite și supărări nu scapi în viața de pe Pământ. Trebuie să dai piept cu toate acestea fără teamă, înarmat fiind cu credință, nădejde și răbdare. Să îți dorești să nu cazi niciodată în ispită. Dar când Dumnezeu îngăduie că cazi, să nu te superi, nici să nu te tulburi în inima ta. Fă în schimb tot ce poți, ca un ostaș vrednic al lui Hristos.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 251-252)