Cancerul de piele, tratat cu o tehnica din State



Cancerul de piele, tratat cu o tehnica din State
Cancerul de piele, tratat cu o tehnica din State

Specialiștii americani au venit să-i învețe pe medicii de la noi o tehnica migăloasă, ce poate vindeca aproape definitiv afecțiunea.
Cancerul de piele, o afecțiune de care suferă peste 80.000 de român, poate fi vindecat în proporție de 99 la sută cu o tehnică recent adusă în România.
Metoda Mohs este folosită de zeci de ani în Statele Unite și este apreciată de specialiștii dermatologi datorită preciziei sale.
Medicii fac un fel de hartă a tumorii, care le permite să cunoască dimensiunea țesutului canceros și să identifice cu exactitate marginile lui.
Asta îi ajută să știe sigur ce porțiuni trebuie tăiate și care trebuie lăsate, astfel încât în organism să nu mai rămână resturi de celule bolnave, care să ducă la reapariția cancerului.
Cicatrici mai mici
Specialiști în tehnica Mohs din America și Germania, care s-au aflat ieri și alaltăieri în România, au arătat medicilor de la noi cum se practică metoda, aceasta având o rată de vindecare cu până la 30 la sută mai mare decât în cazul procedurilor obișnuite.
Un alt avantaj este ca operația se face sub anestezie locală. Mai mult, după efectuarea intervenției, pacienții nu vor fi nevoiți să facă ședințe de chimioterapie.
Medicii aplică această tehnică în special dacă este vorba despre un cancer de piele de la nivelul feței sau din zona genitală, pentru că tăietura este mult mai mică și nu lasă cicatrici vizibile.
„Intervenția este indicată și atunci când marginile tumorilor sunt greu de identificat”, explică medicul Alysa Herman, de la „Skin and Cancer Associates” din Miami (SUA), unul dintre doctorii americani prezenți în România pentru a-i învăța pe specialiștii de la noi cum să practice metoda.
Rezultatele de la microscop, primite mai devreme
Tehnica este aplicată mai ales în cazul cancerelor de piele care au recidivat. Față de alte metode, aceasta permite examinarea țesutului canceros în aceeași zi în care se practică intervenția (în cazul unei excizii obișnuite, rezultatele în urma biopsiei pot fi date și în două săptămâni).
În intervalul de timp cât țesutul este analizat la microscop, pacientul nu este cusut, ci pansat. Astfel, dacă în urma analizei se descoperă că tumoarea nu a fost îndepărtată în întregime, se vor mai face intervenții până la înlăturarea totală a acesteia. Pacientul poate mânca înainte de operație și cât timp medicii îi analizează în laborator țesutul extras.
Procedura durează patru ore
„Singurul dezavantaj este ca procedura durează mult. Eu am pacienți care vin la ora 8.00 si pleacă în jurul prânzului. Procedurile clasice, în schimb, durează aproximativ 20 de minute”, spune doctorul Hayes Gladstone, de la Școala Universitara de Medicină Standford, din California. În cazul metodelor obișnuite, de electrocauterizare și excizie clasică, riscul de recidivă este însă cu aproximativ 20 la sută mai mare.
PREȚURI
Operația costă 500 de euro
În România, metoda este rar folosită, pe de-o parte din cauza prețului mare pe care îl are, pe de altă parte, din cauza lipsei de specialiști care s-o practice. Operația costă în jur de 500 de euro, dar intervențiile clasice sunt de 20 de ori mai ieftine, fiind sprijinite și de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
„Medicii ar avea nevoie de o supraspecializare, care la noi nu este încă omologată. La cabinetul nostru eu fac operațiile, dar analiza țesuturilor o face un medic histolog, iar reconstrucția, un medic chirurg plastician. În mod normal, un singur doctor ar trebui să le facă pe toate”, subliniază medicul Mihaela Leventer, de la clinica Dermastyle.
Sursa: www.evz.ro (Ionela Croitorescu)