FOTBAL PE PÂINE

Canarul galben ca un bătăuș



La naiba cu răspunderea în solidar! Nu-mi amintesc unde am citit de curând că atragem asupra noastră succesele favoriților (“suntem campioni!”), în timp ce la eșecuri ne disociem (“ați fost varză!”). Dar acum, în momentele astea, se simte cineva, ca român, solidar cu imbecilul acela din Ghencea, încât să spună “ne-am făcut de râs”? Mai corect este “ne-a făcut de râs”! Mă uitam perplex cum sprintează acel haplea în papuci înspre portarul lui Charleroi. Acesta era relativ liniștit, ședea cu mâinile în șold. Ce putea dori un fan al echipei gazdă la un meci AMICAL de PREZENTARE?! Poate un autograf pe tricoul acel galben (numai a suporter stelist nu arăta!), poate își dorea mănușile ca suvenir, poate făcea din filiala românească a fan-clubului Bertrand Laquait și dorea să-și îmbrățișeze idolul… Orice, numai ce a urmat nu-și putea imagina! După ce a eschivat în ultimul moment, reușind să evite surprinzătorul croșeu, dintr-un impuls războinic belgianul l-a fugărit câțiva metri pe agresor. Nu vă pot spune cât mi-aș fi dorit să pună mâna pe el! Să-i fi ars dobitoului câteva scatoalce în direct, că parcă-l văd cum apare peste câteva zile însoțit de avocat la televizor, așa cum s-a mai întâmplat în cazul canarului cu lesă de câine de purtător, și să ne înșire o poveste lacrimogenă despre ce note bune are la facultate și cum toți colegii și profesorii au fost uimiți de cum a reacționat bietul băiat, altfel atât de cumsecade în societate…
În plus, acest papugiu candriu îi dă apă la moară lui Gigi Becali în confruntarea sa cu suporterii care nu pun semnul de egalitate între Steaua și excentricitățile finanțatorului. Uite cine mă contestă pe mine, ar putea spune acesta. Și uite așa se cade în derizoriu din cauza unuia pentru care operația pe creier poate fi făcută doar pentru implant.



Recomandări