Luăm acest 3-0 maiestuos obținut de canadienii fotbalişti la Bucureşti şi îl schimbăm cu acel 1-3 obținut de canadianul Auger-Aliassime în semifinala de la US Open. În felul ăsta avea şi Canada un reprezentant în finală, adică o chestie concretă, nu satisfacția platonică de a-i bate pe nişte fotbalişti oarecare într-un meci fără miză. Ehe, dacă ar merge aşa negocierile, am fi făcut şi noi „o românească”, vorba expertului în tranzacții – Gigi Becali, parlamentar.
Revenind în realitate, canadianul cu inițialele A-A n-a bifat asemenea calificative în meciul cu Sinner, iar o prestație (doar) peste medie nu asigură mai mult de un set cu italianul. În cealaltă semifinală, aia care contează, s-au pus lucrurile pe făgaşul logic, după rezultatul de la precedentul meci pe hard, în sistemul 3 din 5 (AO 2025, victorie Djokovic în sferturi). De data asta Alcaraz a setat un nivel intens de joc, cheia fiind că l-a menținut, nu că a accesat nivelul maxim. Chiar a recunoscut după meci că a contat în primul rând concentrarea, nu calitatea. Desigur, nu are cum să fi jucat slab, altfel nu l-ar fi învins în minimum de seturi pe un Djokovic fără probleme fizice, după cum el însuşi a spus-o. Spaniolul a insistat inutil pe contrepied, pierzând astfel nişte puncte bine construite, şi nici nu i-au intrat celebrele scurte, vreo două la care Djokovic era departe, fiind oprite de bandă (şi nici la scurtele sârbului n-a fost prea inspirat). Din fericire pentru Alcaraz, scurtele nu făceau parte din planul A, l-a învins pe Djokovic în „luptă dreaptă”, de pe fundul terenului. Asta până în setul 3, când devenise clar că scorul nu se mai poate întoarce, aşa că şi Djokovic a arărat cumva că nu mai crede, dar în stil de campion, fără a renunța la luptă, ci lovind violent în unele mingi, dincolo de orice control. Şi iată că se duce un an fără finală de GS pentru sârb, ceea ce, culmea, nu e unicat în cariera sa, s-a mai întâmplat în 2017, în plină perioadă de dominare, dar când a fost afectat de acea problemă la cot, care i-a modificat mişcarea la serviciu. De data asta, e altceva, ține de inevitabilul crepuscul.
La ora la care citiți aceste rânduri veți fi ştiind şi câştigătorul US Open, eu ştiu doar câştigătoarea, Sabalenka. Anisimova a contat de data asta în ultimul act, dar mai bine pierdea cu Sabalenka la Wimbledon, evitând astfel coşmarul acela de finală, şi o bătea acum! Din păcate, ca şi în schema cu canadienii de la început, în viață lucrurile nu merg aşa.
