Tarife

Câmpulungenii plătesc mai mult pentru apa rece și canalizare



Câmpulungenii vor plăti, începând cu luna aceasta, mai mult pentru apa potabilă consumată și pentru canalizare. Potrivit HCL 85 adoptate de Consiliul Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc, apa potabilă costă 2,32 lei/mc, iar canalizarea 1,86 lei /mc, fără TVA.
Consilierii au specificat însă că aceste prețuri vizează asigurarea apei din două surse și furnizarea 24 de ore din 24. Precizarea a mai fost făcută și cu alte ocazii, dar furnizorul nu a pățit nimic dacă nu a respectat-o.
Noua majorare a tarifelor pentru câmpulungeni a fost adoptată de consilierii locali numai pentru că furnizorul riscă să dea faliment și nu mai poate plăti datoriile pentru curentul electric consumat.
ACET SA are, la rândul său, de recuperat sume mari de la datornici și în prezent există deja 160 de procese pe rol pentru executare silită a acestora.
„Din calculele făcute rezultă că, indiferent dacă vom aproba sau nu acest proiect de hotărâre, situația acestei societăți comerciale este foarte grea. Sunt datorii imense, societatea are de recuperat suma de 6,6 miliarde lei. Dacă acest proiect de hotărâre nu va trece, situația economică a acestei societăți se agravează și mai mult. Se propune o mărire nu chiar foarte mare, pentru că dacă nu le dăm șansa să se redreseze riscă să-și înceteze activitatea. Comisia economică a avizat favorabil proiectul de hotărâre tocmai pentru ca această societate să-și poată achita în primul rând datoriile față de E-ON Moldova. Lunar vor fi monitorizate datoriile pe care le cumulează societatea în cauză. Solicităm și domnului director Emil Athes să treacă la recuperarea cît mai urgentă a creanțelor”, a explicat viceprimarul Mihăiță Negură în plenului legislativului, înainte de aprobarea majorării tarifelor. Deși au existat discuții în care consilierii locali au opinat că prețul practicat de ACET ar trebui să fie unic în județ, iar municipiul să nu mai aibă cel mai mare preț la apă, în final legislativul a aprobat majorarea de tarife.



Recomandări

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

În locul Centrului de Recuperare de la Costâna se înființează Centrul pentru adulți cu dizabilități Costâna – Cacica și dispar din schemă 26 de posturi