Câmpulungeanca Talida Sfarghiu a fost aleasă din nou cea mai bună atletă din România

Talida Sfarghiu impreuna cu antrenoarea Erzilia Timpau
Talida Sfarghiu impreuna cu antrenoarea Erzilia Timpau

Federația Română de Atletism a desemnat cei mai buni sportivi ai anului 2021. Printre laureați se află și Talida Sfarghiu, atletă legitimată la CSM Suceava – CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, care a fost aleasă pentru al treilea an consecutiv drept cea mai bună junioară din România. Specialistă a probelor de 800 și 1.500 de metri, sportiva în vârstă de 18 ani a avut un an foarte bun, izbutind să cucerească pe plan național o sumedenie de medalii, inclusiv titlurile de campioană a României la nivel de seniori, tineret și juniori. În străinătate, Talida a devenit dublă campioană balcanică de junioare, a ratat de puțin podiumul Europenelor U20 din Estonia, sosind a patra, și s-a clasat pe locul 7 la Mondialele U20, care au avut loc în Kenya.
„A fost un an încărcat, cu foarte multe concursuri și mă bucur că l-am încheiat cu rezultate extraordinare. Talida a reușit un lucru fantastic, să fie desemnată pentru al treilea an consecutiv cea mai bună atletă junioară din România, însă un an de excepție a izbutit și Mădălina Sîrbu. Chiar dacă sunt încă la început de drum în atletism, cele două fete încep să confirme și eu vă promit că nu ne vom opri aici. Marele nostru vis este să ajungem la Jocurile Olimpice, iar cu multă muncă sperăm că-l vom putea duce la îndeplinire”, a declarat antrenoarea Erzilia Țîmpău, care a dorit să mulțumească pentru sprijin primarului Mihăiță Negură, Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc, Gold Nutrition România, MOL România și lui Cristian Chihaia, de la Clinica Neurokinetic, din Suceava.

Recomandări

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

Șoldan: “Cel mai vizitat obiectiv turistic al județului, Cetatea de Scaun a Sucevei, va intra într-un proces de restaurare unic în România”