CÂMPULUNG MOLDOVENESC (VII). În vremea austriecilor, când dreptul valah este, încet, încet, abandonat, Ioniță sin Petre Chirili este tras în judecată, în 21 aprilie 1785, de Gheorghe Piticari pentru daune, după ce, deși fusese tocmit să meargă la țară ca plugar, nu a mers și „a șezut plugul trei zile”.
În 30 mai 1790, în urma cercetării situației moșiei Valea Seacă, Solomon Floce are câștig de cauză, deoarece moșia lui Gheorghe Dodul fusese răscumpărată de „neamul cel mai apropiat”, Ion a lui Istrate Floce.
Judecăți de hotar, cu lacomii călugări, au tot avut câmpulungenii, precum cea cu Voronețul, din 11 ianuarie 1723, pentru pășunile din Stulpicani, cea cu Homorul, din 21 mai 1737, pentru un munte în Breaza sau cea cu mănăstirea Putna, din 2 iunie 1742, pentru „nește munți ai mănăstirii”.
Privilegiile câmpulungenilor, despre care vorbea și Dimitrie Cantemir, sunt reconfirmate în 16 ianuarie 1708 (Mihai Racoviță Vodă), în 12 martie 1737 (Grigore Ghica Vodă), în 18 august 1747 (Grigore Alexandru Ghica), în 25 și în 26 iunie 1767, precum și în 5 decembrie 1767 (Grigore Ion Callimah).
Câmpulungenii erau foarte mândri de neamurile mari moldovenești, care își aveau obârșia în vatra lor, ei precizând mitropolitului Kievului, Gavril Bănulescu, în 23 august 1800, care le trimisese o scrisoare cu întrebări, că „din Cămpulung se trag Călmășenii, Bănuleștii și Erhăneștii… acele trii neamuri dintru on bătrân sunt neamuri vechi din patria aceasta, în care Măriea sa Ioan Vodă Calmășu (Callimah) și pre osfinția sa kiru kir răpăusatul Gavriil (Callimah) Mitropolit a Moldovii, frate Mării sale Ioan, tot de aice au fost, din neamul acela mai sus numit… după cum au eșit de la noi o samă din Bănulești și din Erhănești la țara Ardealului și din Călmășești în țara Leșească… iar o parte au rămas până astăzi duși în părțile acele”.
În 1843, existau, la Câmpulung Moldovenesc, patru biserici:
a) biserica Sfântul Nicolae, cu 738 enoriași, construită, din lemn, în 1698 de Ioan Teodor CALLIMAH VODĂ și mutată, în 1887 la Ciumârna, în locul ei construindu-se alta, între 1887-1895; paroh era, în 1843, Ioan DAȘCHIEVICI;
b) biserica Nașterea Maicii Domnului, cu 1.146 enoriași și cu Simion MÂNDRILĂ paroh;
c) biserica Adormirea Maicii Domnului, construită în 1823 de Petru GRIGORIAN, cu 823 enoriași și cu Georgie CIUPERCOVICI preot administrator;
d) biserica Nașterii Domnului, construită în 1813 de Petru DIAC, Ioan ȘANDRU și Petru ȘANDRU, restaurată în 1875 de preotul George CIUPERCOVICI, cu 465 enoriași și cu George HOSINSCHI preot administrator.
În 1876, la biserica Sfântului Nicolae, cu 1.138 enoriași, slujea parohul Vasile COCOREAN, la biserica Nașterii Maicii Domnului, din Capu Satului, construită între anii 1854-1858 de Ioniță alui Dominte ȘALVARI din Fundu Moldovei, cu 1.198 enoriași, slujea parohul Nicolai PRODANCIUC, biserica Adormirea Maicii Domnului era închisă, iar biserica Nașterii Domnului, cu 1.090 enoriași, era slujită de parohul George CIUPERCOVICI.
În 1907, paroh la biserica Nașterea Maicii Domnului și protopresviter era Amfilochie BOCA, născut în 1831, preot din 1860, paroh din 1863, iar cantor, din 1886, era Theodor DORNEAN, născut în 1856. Biserica Sfântului Nicolae îl avea ca paroh pe Nicolai ZURCAN, născut în 1857, preot din 1883, paroh din 1901, cantor fiind, din 1906, Nicolai BALAN, născut în 1881. Biserica Nașterea Maicii Domnului îl avea paroh pe doctorul în teologie George LUȚIA, născut în 1863, preot din 1891, paroh din 1901, preot cooperator fiind Ioan VOLOȘCIUC, născut în 1864, preot din 1891, iar cantor, din 1899, George HUTU, născut în 1872.
