CÂMPULUNG MOLDOVENESC (VI). Rufeturile: popa Petrea Hasnăș, popa Ștefan Mândrilă, popa Ion Budăi, popa Petrea Budăi, diaconul Nicolai Ulian, Ștefan sin Georgiță, dascăl la Biserica Domnească, Vasile sin popei Șandru, dascăl la Biserica „Nașterea lui Hristos”, Ion Lacatăș, dascăl la Biserica Sfântului Nicolai, Ion sin popa Budăi, dascăl la Biserica Adormirea Precistei”, Ilieș Gânscă, panțir, Simion, pâslar, panțir, Grigori Boguș, panțir, Costandin Andronician, panțir, Vasile sin Ulieniții, panțir, Ion Șalău, lemnar la vornicei, Ion Roată, grosar, tij, Ion Trișcar, pescar vornicesc, Grigori sin Bălănesii, poslușnic la săhăstrioară, Vasile Pătrăroi, tij, Ion Bomba, scultelnic la popa Ion Budăi, Crăciun Sturza, scutelnic la popa Petrea Hasnăș, Ion Cimbru, scutelnic la popa Petrea Budăi, Vasile Răusanul, scutelnic la popa Grigori Grămadă, Vasile sin Ion Străjăr, scutelnic la Straja Moldovinească, Ioana, ursuleasa, săracă, Paraschiva Rucsandroaia, săracă, Cârstina Vasilașceasă, săracă, Cârstina Ulienese, săracă, Tudora, blănăriță, săracă, Pelina, babă săracă, Măriuța Toporoae, săracă, Tofana Gânsculeasa, săracă, Nastasia, croitoriță, săracă, Tudorinița, săracă, Tudosia Șăndroae, prescurnieșa, și Dochița Fitițoaia, săracă.
În 1 martie 1775, Gavril, feciorul lui Chirilă Vasilașcu, vinde o casă, cu zvoriștea ei, lui Lupul Vranău, pentru 42 lei.
Între anii 1744-1776, la Câmpulung Moldovenesc s-au stabilit familiile emigranților ardeleni Ioan Cătană (din Crăciunești), Gavril Morariu (Vișeul de Jos), Ion Morariu (Zagra), Ion Morariu (Berchiș), Gavril Grămadă (Sals), Ștefan Ungurean (Berghia), Costan Moroșan (Săcălaia), Ștefan Ungurean (Berghia) și Tudor Fermie (Bethlenfalău).
În 1775, Câmpulungul, cu Ciocăneștii, avea 1 boier, 6 popi și 360 țărani. În Topografia lui Daniel Werenka sunt menționate, pentru anul 1774, 377 gospodării, numărul acestora crescând, până în 1784, la 444 gospodării.
În 1780, este menționat încă un evreu câmpulungean, care încearcă să concesioneze niște terenuri de la stat, Isak Abraham, dar afacerea eșuează.
Între anii 1782-1787, se stabilesc la Câmpulung și la Câmpulung-Sat primii agricultori și meșteșugari germani, proveniți din Franconia, Bavaria și din Austria.
Pentru că nu reprezentau o comunitate, evreii din Câmpulung plăteau impozitele, în baza brevetului din 27 mai 1785, comunității evreiești din Suceava, situație care continuă și după 24 aprilie 1794 (până în 1859), când cererea evreilor câmpulungeni Lazar Hopke, Isak Hausierer, Lazar Openauer, Simon Hausierer, Salomon Brinschik, David Schlefer, Aron Unterhaner, Avraam Apter și Jakob Trassler a fost respinsă de autorități.
Din seria evenimentelor obștești ale românilor câmpulungeni, mereu aceleași, dar cu numele personajelor schimbate de trecerea vremii, fac parte și judecățile, în fața vornicului și a celorlalți 11 „oameni buni și bătrâni”.
O astfel de judecată a avut loc în 21 iunie 1719, sub vornicia lui Toader Bașotă, care judeca o pricină mai veche, pentru „un loc uitat de ei de demult”, între Ionașcu Prescurnicel și Ion Ținteș, în prezența unor „oameni bătrâni și anume Lupul Lateș și Istrate Floce Latiș și Pentelei Șandru” („bătrân”, în limbajul vechi, înseamnă străbunic, în vreme ce „oameni buni” înseamnă bunici).
În 17 ianuarie 1729, vornicii de Câmpulung, Solomon Botez și Toader Calmășul (părintele domnitorilor Callimach), judecă pricina dintre Iacob Bălan și Chirilă Piticariul. Bălan împrumutase doi boi de la Piticariul și plecase să aducă „vin din gios”, fără vamă și dări, cum prevedeau privilegiile câmpulungenilor. La întoarcere, Pavel Porșescul, stăpân al unui munte din Breaza, îi ia boii cu forța, pentru o datorie pe care ar fi avut-o către el tatăl lui Iacob Bălan. Cum Piticariul, ignorând pricina cu Porșescul, îl trage în judecată pe Iacob Bălan, vornicii hotărăsc să dea Bălan lui Piticariul un loc, „și acel loc este aice, aproape de sat, și se cheamă Muncelele”, loc moștenit de la Bălan cel Bătrân și, deci, pierdut, pentru că „pentru datoria tătâne-său s-au pierdut boii”.
Dar cea mai interesantă judecată câmpulungeană, care ia în discuție și șamanismul băștinaș (solomonarismul), are loc în 20 iulie 1761, când vornicul Câmpulungului, Nicolai Kogălniceanu, are de judecat o pricină de descântec. Descântătorul era un cioban, Neculai, angajat la turma lui Constantin Leuștean, ginerele lui Gligori și al Parascăi Flocioi.
Ciobanul Neculaiu, vorbind, cică, cu Gligori și Parasca, „au zis că Maria, fata Flocioii, are fapt, dar el știe să-l desfacă. Într-o luni, i-au descăntat și au luat fata și au băut; și având fata și un frate, au luat și fratele său și au băut”. În următoarea zi, luni, ciobanul Neculaiu „le-au descăntat în miere și fetii, din mierea aceea, i s-au legat limba și au rămas mută 5 săptămâni, iar fratile fetii s-au bolnăvit după aceea (și), la (o) săptămână, au murit”.
Vornicul Kogălniceanu îl interoghează pe cioban, care „au zăs că el nici esti descăntătoriu, nici doftor, ce au arătat că cu învățătura lui Gligorii Flocii și a Parascăi, fimei lui, au făcut ciobanul farmici cu păru și cu ciuhur de pădure”. Parasca Flocii a confirmat spusele ciobanului, precizând că „a pus de descăntec cu gănd bun”.
Pricina fiind „de mare pedeapsă”, vornicul Kogălniceanu a amânat pronunțarea sentinței.
