Răul cel mai rău

Câmpulung Moldovenesc, municipiul cu ulițe în loc de străzi

Așa arată stradă care trece prin fata Politiei si a Pompierilor
Așa arată stradă care trece prin fata Politiei si a Pompierilor

Dacă vor să-și găsească o consolare atunci când înjură gropile de pe străzile Sucevei, șoferii din municipiul reședință de județ ar trebui să se gândească la cum se descurcă cei din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Aici, în cele mai multe locuri, străzile s-au transformat în ulițe, cu gropi imense, adunături de pietriș și pământ.
Ceea ce deranjează cel mai mult la Câmpulung este că starea dezastruoasă a drumurilor nu este o situație de moment, apărută pe fondul unor lucrări, ci o problemă veche, care se accentuează de la an la an.
Una dintre cele mai penibile situații este cea de pe strada Aleea Trandafirilor, care trece prin fața Spitalului de Psihiatrie, a Poliției și a Detașamentului local de Pompieri. Cu siguranță că acest drum nici nu poate fi numit stradă, fiind o veritabilă uliță, parcursă cu mare greutate de șoferii nevoiți să treacă prin zonă. Rușinos este că pe această stradă, mașinile de Pompieri ori cele de Poliție trebuie să se deplaseze la urgențe. Așa se face că minute bune, care pot costa vieți, se pierd pentru că nu se poate circula decât cu câțiva kilometri la oră.
Dezastru generalizat

La fel de dezastruoasă este și situația de pe strada Rândunicii, care se intersectează cu Aleea Trandafirilor. Plină de gropi dintr-un capăt în altul, aceasta iese la drumul principal, pe DN 17, cu un crater imens, ce cuprinde aproape toată șoseaua.
Nici în centrul municipiului situația nu este mai roz, gropi și șanțuri care rup mașinile în două fiind și pe strada 22 Decembrie, cea din zona primăriei, ori ceva mai încolo pe șoseaua care trece prin fața Colegiului Național „Dragoș Vodă”. Este practic un dezastru generalizat, cele mai multe străzi secundare fiind formate astăzi doar din urme de asfalt, între care tronează cratere imense. Pietrișul și pământul pus pentru a le mai acoperi nu a făcut decât să înrăutățească și mai mult situația, ieri, de exemplu, după ploile căzute, formându-se adevărate „cocoașe” care amplifică nervii șoferilor.
Cum se descurcă șoferii din Câmpulung

Cei mai mulți localnici din Câmpulung Moldovenesc par să se fi împăcat cu ideea că nu vor avea prea curând străzi cât de cât normale și se descurcă cum pot. Și-au cumpărat autoturisme înalte, cei mai avuți și-au achiziționat mașini de teren, și, cu o răbdare de fier, parcurg ulițele ce sunt departe și de standardele decente dintr-un sat.
„Sunt venit în Câmpulung Moldovenesc din 1982, la început pe aici erau flori, trotuare și bineînțeles asfalt. În ultimii ani a fost tot mai rău, pur și simplu fugim pe unde putem de aceste străzi, care, în multe cazuri, nu au mai văzut asfalt adevărat de la Revoluție”, și-a spus amarul Ioan Prodan, care ne-a mărturisit că a stricat două autoturisme Renault pe străzile din Câmpulung, iar acum și-a luat o mașină de teren, rezistentă în condițiile extreme actuale.
„Dacă vreți să vedeți mașini rămase în drum, cu baia de ulei sau toba sparte, aici la Câmpulung e locul perfect”, ne-a spus și Vasile Avram, un alt localnic.
Primarul din Câmpulung spune că 32 de străzi vor fi asfaltate în această vară

Cel puțin la nivel declarativ, situația străzilor din municipiul Câmpulung Moldovenesc se va rezolva în cel mai scurt timp.
Primarul Constantin Șerban ne-a declarat că pe data de 11 mai 2010 a fost semnat un contract în valoare de aproximativ 15 miliarde de lei vechi, care vizează reabilitarea a 32 de străzi din localitate. Licitația a fost câștigată de firma Florconstruct, lucrările au fost deja începute, și, a precizat Șerban, până în toamnă toate cele 32 de străzi vizate de acest program vor fi refăcute. El a mai declarat că după ce lucrările se vor încheia, oamenii din Câmpulung vor avea „un grad de confort convenabil” atunci când vor circula pe acestea.
Cel puțin în zona din apropiere de primărie, lucrări de refacere a străzii, prin plombarea gropilor, au fost demarate.
Ca să continuăm scenariul optimist al primarului, din 2011 ar urma să fie demarate lucrări și mai ample de modernizare a străzilor din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Ieșirea de pe o stradă secundară pe artera principală
Ieșirea de pe o stradă secundară pe artera principală
Inclusiv în zona Primăriei, gropile sunt la tot pasul
Inclusiv în zona Primăriei, gropile sunt la tot pasul
Strada Randunicii, departe si de standardul unei ulite
Strada Randunicii, departe si de standardul unei ulite
Așa arată stradă care trece prin fata Politiei si a Pompierilor
Așa arată stradă care trece prin fata Politiei si a Pompierilor

Recomandări

Proiect de susținere a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare, lansat la Suceava

A fost sfințit sediul Ocolului Silvic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Silva Bucovina”, Câmpulung Moldovenesc