CÂMPULUNG MOLDOVENESC (IV). Fenomenul seliștei muntenești la deal și câmpie a contribuit decisiv la conservarea unui folclor bucovinean unitar, inclusiv în configurația costumului și a elementelor simbolice de pe cusături. Diferențele aveau să apară doar în piesele de vestimentație care nu se produceau în gospodăria individuală, ci în atelierele unor meșteri sumănari, cojocari, cizmari sau pălărieri, care aveau să impună, regional, stiluri distincte ale produselor lor, cel mai exemplificativ caz fiind cel al bundițelor lucrate de un evreu cojocar din Colacu, de lângă Fundu Moldovei, venit din Cernăuți și care a făcut primele bundițe cu blană de dihor, devenite, peste timp, un adevărat simbol al portului popular câmpulungean.
Pelerinajele bianuale ale câmpulungenilor, pe Drumul Muntenilor, înspre seliștile lor din ținutul Sucevei, însemnau și adevărate parade ale portului muntenesc, dar și revărsări de cântec străvechi asupra plaiurilor întâlnite în cale. Și mai erau și zilele de sărbătoare, petrecute la seliști, cu cântec și joc, dar și cu tradiții de alții uitate, la care țăranii locului cătau cu jind și cu luare aminte, reluând, peste iarnă („Pe plugar doar frigul iernii îl dedă odihnei… / Iarna-i vreme de petreceri și-orice grijă risipește”, spunea Vergilius), fragmentele pe care și le mai aminteau din cântecele auzite, în primăvară și în toamnă, dinspre seliștile muntenilor.
Modul de viață preistoric („matricea stilistică”, despre care vorbește Blaga) sau „aderența la mit”, semnalată de Eliade, cea care „spune mai multe despre sufletul unui popor decât un șir întreg de întâmplări istorice”, determină, în munții câmpulungenilor, o anume desime a mărturiilor nesemnificative despre ciclicitate, în care doar numele personajelor se mai schimbă, nu și întâmplările:
În 1611, Ursul Mănăilă zălogește Peciște lui Gheorghe Floce, pentru 3 lei turcești, o oaie, doi cârlani și doi miei, cu mărturia lui Simeon Andrei, Simion Mănăilă, Vasile Hurghiș, Gheorghe Flocii, Gheorghe Stroescu, Ștefan Leuștean, Ilie zet Hilimon, Miron Roșu sin Nechifor, Istrati sin Floci.
În 17 noiembrie 1652, Ionașcu și Maria Jauca vând lui Mihăilă Dodul un laz cu runcuri în Valea Seacă, pentru 90 lei turcești, în prezența martorilor popa Macsim, popa Simion, Arsenie vornicelul, Mazere vătăman, Precop, Chirilă, Nistor și Ionuț Popeanțe, Ionașco Candrea, Ioniță Cocălțea, Andronic a Irimie, Gheorghe Călinaș, Vasile a Popei, Toader Andreian, Vasilie Sturza, Ștefan Ticșea, Mihăilă diac și Vasile Jauca.
În 6 decembrie 1669, Ionașco, Simeon și Nistor, feciorii lui Gheorghie Cojboiu, dau mărturie că tatăl lor a lăsat cu limbă de moarte o casă cumnatului lor, Petre. Martori: Ionașco Petrică, Ștefan Hurghiș, Andronic Coca, Constantin Cărbune, Dumitrașco Bompa, Gheorghie Petrică, Gavril Durdușanul, Vasile Nădeajde.
În 29 decembrie 1671, în vremea răscoalei lui Hâncu și Durac împotriva lui Duca Vodă, vornicul Nacu de Câmpulung scrie bistrițenilor despre sosirea, în Câmpulung, a bistrițenilor Petria și Gheorghe Burdujea, cărora „le-au luat seama” și care „să vor însura în Cămpulung”.
În 10 mai 1684, Mihail și Sofronia Dodul împart moșia lor, Pietrele Roșii de pe Rarău, lângă Scăldătoare, cu feciorul lor, Miron Dodul, în prezența martorilor Ion Simionescul, Ionașco Andronicesc, Toader Sturza, Ion Măndrilă, Gheorghe Floce, Gheorghe Vasilașcu și Mer Jid, evreul în casa căruia s-a scris diata și s-au băut, aldămaș, 10 vedre de vin, anul 1684 fiind primul al menționării unor evrei câmpulungeni.
În 22 martie 1686, feciorii lui Petre Hurghiș, Ion și Gheorghe, plătesc datoria unchiului lor, Toderașco Hurghiș, stolnic, iar moșia pe care o scot de sub zălog o vând lui Toader Hurghiș, în prezența martorilor Vasilie Hurghiș, Ionașco Pizdialia, Ion Hrubă, Gheorghe Tărâță, Ionașco Țimpău, Iliaș Țimpău, Chirilă Erhan, Istratie Lateș, Nuțul și Miron Dodul, Vasile Coca, Gheorghe Floce și Ion Faraon.
În 1774, Ion Dodul și Ion a lui Istrate Floce, care stăpâneau împreună un loc în munte, prin rotație, câte un an fiecare, aflându-se cu marfă la Botoșani, hotărăsc să rămână locul lui Ion Floce, care-i plătește lui Ion Dodul în produse: „mi-au mai dat 5 oi cu mei și 4 vătui (iezi de un an) și am tocmit oile dreptu 6 lei 90 potronici, și vătuii, dreptu 5 lei”; „mi-au mai dat 20 coți sucman albi… și am tocmit sucmanii dreptu 3 lei”; „mi-au mai dat 6 berbință cu brânză și 2 berbință lapte… și am tocmit brânza dreptu 12 lei și laptele 1 leu”.
În 1766, Iftimia lui Chirilă Piticar rânduiește cu limbă de moarte ce are să se facă cu averea care va rămâne după ea și arată cheltuielile pe care le-a făcut cu „comândul” (înmormântarea) bărbatului ei: 81 bani i-a dat camătă pentru 4 lei împrumutați de la diacul Mircăș, iar 90 bani i-a dat lui Ion Turturea, „cănd m-au dus la Suceavă pintru moșie ce esti casa”.
În 2 octombrie 1768, când i se mărită fata, Catrina, cu Ioniță Zugravului, „om strein” (din Ciocănești), Toader Șuiul o înzestrează, în prezența martorilor Ioniță Merchiș (viitor primar în Fundu Moldovei), Neculai Șandru, Ștefan Cojocar, Lupul Forminte, Toader Sabie, Ion Tudurian și Toader Croitor.
Tudor V. Stefanelli, Documente, București 1915