Campionii vechi și noi

Încerc o scurtă paralelă a celor două finale de la Open-ul australian, urmând a reveni cu ecouri. La fete, ca în viață: emoție, suspans, fericire! Angelique Kerber a învins „balaurul”, dar unul care a știut să se pună în pielea ei la final. La 28 de ani, nemțoaica nu spera să ajungă să spună „sunt campioană de Grand Slam”. Foarte bine că i-a luat locul secund Simonei, și ea ar trebui să se bucure pentru nemțoaică, mai ales că aceasta i-a arătat că se poate. Mai devreme sau mai târziu, și Simona va avea șansele ei. A avut câteva, dar le-a ratat. Jocul ei e peste al lui Kerber, pe care a bătut-o în ambele lor întâniri, numai că la tenis diferența nu se face numai după cum dai în minge, ea este decisă în celălalt meci, ăla din minte. Îngrijorător pare faptul că mai sunt destule pe listă, gata să-și înșface șansa, numai să se arate. Iată, am adus vorba tot despre Simona, dar sâmbătă, văzând lupta aceea din teren, schimbul interminabil de break-uri din decisiv, nu mă puteam abține să mă gândesc cum ar fi fost dacă…
La băieți, numărul 1 a început tot cu un 6-1 și cu numărul 2, la fel cum făcuse cu numărul 3! Până la urmă, balaurul din ATP a ieșit învingătoar fără să-și piardă niciun cap. Deci minimum de seturi. A făcut oare Murray tot ce depindea de el? N-aș zice. E dezamăgitor că n-a găsit resurse să smulgă măcar un set. Știu că nu e în regulă să se discute pe ce-ar fi fost, dar cred că un Raonic sănătos ar fi pus mai multe probleme (îmi pun speranțe că va fi un fel de del Potro, mai puțin dispariția din peisaj). Din păcate pentru Andy, în meciurile cu Nole el va avea mereu de surmontat dezavantajul conformației. Cred că am mai făcut acum câtiva ani observația asta: fibra lungă e mai potrivită la acest sport față de masa musculară masivă. La juniori, da, forța era un factor, de-aia scoțianul l-a dominat clar pe Nole în acea perioadă, dar acum toți se minunează de cum se poate contorsiona sârbul. Și Federer are aceeași alură, ba chiar și Agassi, care nu era un jucător înalt! Apoi, n-am înțeles de ce Murray își pierdea răbdarea în schimburi: el era cel care încerca să lovească decisiv atunci când punctul era neutru! Cineva, în fața televizorului, se lua cu mâinile de cap. Da, Simon, altul cu fizic ca trestia.