Partida amicală dintre grupările de Liga a III-a Sporting și Știința Miroslava programată ieri, pe Areni, nu a mai avut loc din cauză de oaspeții au reclamat în dimineața jocului o problemă tehnică la mijlocul de transport cu care ar fi trebuit să facă deplasarea la Suceava.
În aceste condiții, antrenorul interimar al alb-verzilor, Bogdan Grosu, a decis să organizeze ad-hoc un joc școală între componenții lotului sucevean. Ca o noutate, între cei 22 de jucători aflați pe teren i-am remarcat pe portarul Vlad Hânțescu și pe mijlocașul Daniel Păiuș, doi jucători formați de Sporting și deveniți între timp campioni naționali de juniori cu Viitorul Constanța. Oficialii suceveni s-au înțeles cu omologii lor de la academia lui Gheorghe Hagi pentru împrumutul pe un an al celor doi tineri jucători, care vor evolua astfel în viitorul sezon pentru Sporting.