Printre atâtea întâmplări din fotbal sau conexe, care s-au îngrămădit în ultima vreme, s-a strecurat și o știre despre un careu de ași. Masters-ul de la Chicago i-a reunit în semifinale pe primii patru tenismeni ai lumii, dincolo de care se întinde ținutul celor ceva mai telurici, peste care domnește argentinianul Del Potro (cel mai bun dintre cei slabi – după cum afirma el însuși cu ceva vreme în urmă). Așadar, semifinale cu primii clasați în ierarhia ATP reprezintă rețeta pe care și-ar dori-o orice organizator de turnee, inclusiv de Grand Slam, dar și orice iubitor de tenis. Este drept că mai departe s-a evidențiat o discrepanță nebănuită, fiecare meci terminându-se după doar două seturi. Revenit după halucinanta înfrângere din turneul precedent (a pierdut în fața lui Tsonga după ce a avut 5-1 în setul decisiv!!), Federer n-a putut fi atras la țăcăneală de către omul cu ping-pong-ul, Murray, și l-a redimensionat o țâră pe scoțian înaintea open-ului american. Dincolo, n-a mai funcționat calculul sec al pozițiilor ATP și a urcat în finală Djokovic, mult mai proaspăt decât un Nadal aflat încă în rodaj după un soi de reparație capitală. Federer-Djokovic, o finală bănuită îndreptățit de spectacol la vârf, al cărei deznodământ dumneavoastră aveți privilegiul de a-l cunoaște…
Revenind la sportul nostru de căpătâi, Mutu a început sezonul ca rezervă de lux, dar, ajuns cu cuțitul la os, Prandelli l-a aruncat în luptă și a primit un răspuns de campion: șut imparabil sub bară, sinonim cu un punct pe terenul Bolognei. La celălalt ”anticipo”, Siena-Milan, fază de un comic irezistibil cu Galliani și Braida în tribună: la golul anulat lui Pato, cei doi au sărit inițial să se îmbrățișeze, dar s-au cenzurat imediat ca niște adolescenți surprinși de părinți asupra faptei. Deși Pato a înscris alte două goluri, omul-cheie a fost Ronaldinho, plasat de Leonardo în spatele vârfurilor. Dințosul, altruist, a reușit pase delicioase, prin care și-a lăsat colegii singuri cu portarul de câteva ori. La golul doi a văzut numai el un coridor lung pentru Flamini, iar pasa a urmat întocmai traseul stabilit pe retină. Păcat că nu și-a încununat evoluția și cu un gol, iminent la o clasică ”foarfecă”, efectuată fulgerător la altitudine joasă, dar scoasă de sub bară de portarul Sienei. Apropo de Siena, l-am revăzut pe Codrea pe care îl uitasem la enumerarea românilor din materialul precedent. Într-o echipă de soldați, un jucător disciplinat ca el își va găsi mereu locul său călduț, chiar dacă poartă fraudulos tricoul cu numărul 10 (de altfel, s-a remarcat doar prin intervenții în defensivă). În fine, pentru a încheia capitol românilor confruntați cu concurență serioasă în acest debut de sezon în Il Calcio, trebuie să adaug că nici Radu Ștefan nu pare deocamdată capabil să-i ia fața lui Kolarov la Lazio.
