Asociația Județeană de Fotbal va organiza și în această iarnă Campionatul de futsal, ajuns deja la a treia ediție. Scopul competiției este acela de a ține în priză echipele participante în ligile a IV-a și a V-a pe timpul pauzei competiționale dintre tur și retur. Întrecerea, care va debuta în a doua jumătate a lunii ianuarie, va fi compusă din mai multe turnee zonale, numărul acestora urmând a fi stabilit clar în momentul în care se va ști cu exactitate numărul formațiilor participante. La turneul final, care avea loc, cel mai probabil, în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava, se vor califica primele două clasate la turneele regionale.
„Deoarece primele două ediții s-au bucurat de un real succes, am decis să permanentizăm această întrecere. Campionatul de futsal reprezintă un bonus pentru echipele de fotbal din județ, care au astfel șansa să se mențină în formă în perspectiva sezonului oficial de primăvară. Sper ca fair-play-ul să primeze, iar această competiție să-și poată dovedi utilitatea. Oricum, din câte știu eu, Federația Română de Fotbal intenționează să implementeze la nivel național modelul acestui campionat de futsal existent la Suceava”, a declarat președintele AJF Suceava, Ciprian Anton.
Ediția inaugurală a întrecerii a fost câștigată de formația Bucovina II Rădăuți, care a dispus în finală, cu scorul de 8-7, de Știința Vicovu de Sus. Turneul de anul trecut i-a revenit grupării Viitorul Adâncata, după 4-1, în ultimul act, împotriva celor de la Viitorul Liteni.