Campionatele de juniori au ajuns la final de tur



Începînd din vara lui 2005, FRF a trecut la un program complex în ceea ce privește munca cu copiii și juniorii. A fost elaborat un plan în care au fost incluși tinerii fotbaliști născuți în anii 1994-1995 și pentru a-i ține „în priză” și a exista continuitate, planul a fost extins și pentru cei născuți în 1991 și mai tineri. Echipele care sînt obligate să aibă reprezentanți la această categorie de vîrstă, sînt divizionarele A, B, și C. Într-o primă fază, campionatul se desfășoară pe plan județean în organizarea AJF-urilor.
La Suceava, în afara divizionarei B, FC Cetatea Suceava și a celor două divizionare C, Viitorul Liteni și Dorna Vatra Dornei, s-au mai înscris în campionat reprezentanta cluburilor din sistemul Ministerului Educației și Cercetării respectiv LPS Suceava și alte 5 echipe unde munca cu copiii și juniorii se află la loc de cinste. De remarcat prezența printre ele a formației Avîntul Frasin care nu are echipă de seniori, în schimb dispune de bază materială și sportivă, juniorii născuți în 1991 fiind începutul în fotbal după o absență de cîțiva ani buni pentru echipa din Frasin. La finalul turului, ordinea în clasament este următoarea:
1. FC Cetatea Suceava 8 7 0 1 57-12 28p.
2. CS Gura Humorului 8 5 0 3 20-14 20
3. CS Viitorul Liteni 8 4 1 3 16-14 17
4. CSM Vatra Dornei 7 4 0 3 18-13 16
5. CS Juventus Fălticeni 7 3 1 3 17-9 13
6. Avîntul Frasin 8 3 1 4 11-25 13
7. CN Nicu Gane Fălticeni 7 2 0 5 13-25 8
8. Zimbrul Siret 7 2 0 5 7-31 8
9. LPS Suceava 6 1 1 4 9-32 5
Potrivit observatorilor și arbitrilor, mai mulți jucători s-au evidențiat prin talent și mai ales multă muncă la antrenamente și dăruire în jocuri, respectiv:
– Fetcu, Moldovan și Mironiuc – FC Cetatea Suceava;
– Ciungu – CS Gura Humorului;
– Azaharioaiei – LPS Suceava;
– Balan – CN Nicu Gane Fălticeni;
– Matachi – Avîntul Frasin;
– Avramia – Juventus Fălticeni;
– Sucaliuc – Zimbrul Siret