Phoenix Club organizează weekendul acesta cel mai mare campionat de baschet din județul Suceava, Phoenix Cup – Baschet 3 x 3. A IV-a ediție consecutivă a competiției de baschet este din nou atracția verii pentru pasionații de sport.
Phoenix Cup, competiția care a adunat peste 300 de participanți și peste 3.500 de spectatori la edițiile anterioare, va debuta pe terenurile din parcarea Shopping City Suceava în data de 3 iunie 2017, începând cu ora 9:00, cu echipele de 5 vs. 5 de la categoriile sub 10, sub 12 și sub 14 ani masculin și feminin, și va continua pe 4 iunie 2017, pentru categoriile OPEN și sub 18 ani. Două zile pline de baschet.
Evenimentul va cuprinde pe lângă competiția de baschet și concursuri de aruncări libere, aruncări de 3 puncte și slam dunk, la care pot participa atât sportivii înscriși în campionat, cât și spectatorii. Și asta nu e tot, pe lângă competiția de baschet publicul este invitat să participe la concursuri de skate, role, BMX și Kendama, precum și activități de badminton, aruncări la coș și tir cu arcul organizate de voluntarii Asociației New York Crew Suceava și Carrefour Suceava.
Premii pentru locurile I, II, III de la categoriile Open și sub 18 ani, în valoare de 3.000 de lei, plus vouchere de cumpărături în valoare de 100 de lei oferite de Shopping City Suceava. Valoarea totală de premii – 8.000 de lei.
Competiția va fi arbitrată de arbitri oficiali de la Federația Română de Baschet.
Parteneri: Primăria municipiului Suceava și Consiliul Local Suceava, Shopping City Suceava, Direcția Județeană de Sport și Tineret Suceava, Decathlon, Asociația New York Crew Suceava.
Dacă vrei să începi vara prin mișcare, distracție, voie bună și să ai parte de multe premii și surprize, atunci trebuie să participi la Phoenix Cup 2017, în weekendul 3-4 iunie.