Echipa de softball junioare III a Clubului Sportiv Liviu Buhăianu din Frasin a fost surpriza Campionatului Național al României, după ce a câștigat titlul de campioană la prima prezență în această competiție. „Veverițele”, așa cum se intitulează tinerele sportive din Frasin, au reușit să-și surprindă adversarele, dar și asistența, la primul contact cu naționalele, după ce au câștigat turneul tur, desfășurat la Brașov, și asta chiar dacă nu erau printre favorite. Zilele trecute, echipa CS Liviu Buhăianu, pregătită de Laurențiu Constantin și Raluca Buhăianu, a repetat evoluția foarte bună și la turneul retur, de la Drăgășani, acolo unde s-a clasat din nou pe primul loc, câștigând astfel medalia de aur și titlul de campioană națională de junioare III. În acest turneu, echipa „veverițelor” a început mai slab prima partidă, cu CS Angels Sportul Studențesc București, dar după intrarea în teren a pitcher-ului titular a reușit să recupereze din handicap și s-a impus destul de clar, cu scorul de 15 – 7. Deși se aștepta la un meci mult mai echilibrat cu CSȘ LPS Roman, echipa din Frasin a făcut o partidă excelentă, impunându-se fără drept de apel cu scorul de 17 – 2. „Veverițele” trebuiau să mai joace încă o partidă, dar față de turneul tur, echipa din Brașov nu s-a mai prezentat la Drăgășani.
„Chiar dacă am fost la prima participare, după modul cum s-au comportat sportivele noastre în teren pot spune fără subiectivism că meritau din plin acest titlu național. Pot spune că n-am mai avut nici o generație de fete așa ambițioase și talentate, care în ciuda faptului că s-au antrenat doar pe finalurile de săptămână au reușit această performanță. Chiar dacă la final, organizatorii au vrut să ne acorde toate titlurile individuale, ulterior am hotărât să se împartă echitabil la toate echipele, deoarece este o vârstă destul de fragedă și aceste lucruri contează foarte mult pentru psihicul jucătoarelor”, a declarat antrenoarea Raluca Buhăianu.
La final, cel mai tehnic jucător a fost declarată Sabina Lăzăreanu, în timp ce titlul de cel mai bun pitcher i-a revenit jucătoarei Niculina Căinar, ambele de la echipa campioană, CS Liviu Buhăianu Frasin. Din lotul echipei din Frasin au făcut parte sportivele: Sabina Lăzăreanu, Niculina Căinar, Luminița Bilan, Anda Răcilă, Ancuța Silea, Ștefania Zisca, Adina Gabor, Petronela Rusu, Elena Gabor, Nicoleta Rusu, Bianca Coldovan, Gabi Bilan, Alina Panainte, Marinela Ruscan și Teodora Pentilescu.
Softball
Campioane naționale, la prima participare într-un concurs oficial






