Campioana și vicecampioana României și-au anunțat prezența la Cupa Aqua Carpatica



Formatiile Belfoot Iasi si Gemina Cluj au disputat finala de anul trecut
Formatiile Belfoot Iasi si Gemina Cluj au disputat finala de anul trecut

La Vatra Dornei pregătirile sunt în toi pentru organizarea celei de-a XII-a ediții a Cupei Aqua Carpatica la minifotbal, una dintre cele mai prestigioase competiții de minifotbal din România.
Întrecerea se va desfășura în intervalul 1-4 mai, la Baza Sportivă Yanis Stadium, la fel ca și precedentele trei ediții, fiind dedicată memoriei celui care a inițiat-o în anul 2012, Stelian Chiforescu, de la a cărui dispariție se vor împlini 5 ani.
La ediția din acest an se vor alinia la startul întrecerii cele mai bune echipe de minifotbal din țara noastră, în condițiile în care organizatorii au dublat fondul de premiere comparativ cu 2024, acordând recompense record.
Au confirmat până în prezent participarea campioana și vicecampioana națională de anul trecut, Nova Vita Târgu Mureș, respectiv Belfoot Iași, precum și alte formații titrate la nivel național și chiar internațional, precum HNH Cluj-Napoca, Arsenal Iași, Gemina Cluj, Goldim Covasna, Știința U Craiova, Energy Friends Sighișoara, Ivacec Vaslui sau Sporting Iași.
Din județul Suceava se vor afla pe tabloul de concurs echipele Black Hill Vatra Dornei, Hunters Team Brodina și Juventus Costișa.
Campioana va primi 20.000 lei, a doua clasată 8.000 lei, formația poziționată pe locul al treilea 5.000 lei, însă vor exista și multe alte premii surpriză.
De asemenea, trebuie precizat faptul că echipele participante nu plătesc nicio taxă de înscriere.
Ediția din 2024 a Cupei Aqua Carpatica, care a fost pentru prima oară licențiată de Federația Română de Minifotbal, s-a încheiat cu victoria echipei Bellfoot Iași, podiumul fiind completat de Gemina Cluj-Napoca și Black Hill Vatra Dornei.



Recomandări

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean
Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume

Programul complet al SymphOpera Fest, cu momente artistice de anvergură, la Suceava și Vatra Dornei