Oină

Campioana națională en-titre, Școala Salcea, s-a calificat la etapa finală a ONSȘ

Echipa de oină a Școlii Gimnaziale Salcea s-a calificat la turneul final, unde își va apăra titlul câștigat anul trecut
Echipa de oină a Școlii Gimnaziale Salcea s-a calificat la turneul final, unde își va apăra titlul câștigat anul trecut

Campioană națională în sezonul trecut al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la oină gimnaziu, echipa Școlii Salcea, pregătită de profesorul Sorin Gălățeanu, a reușit o nouă calificare în ultima fază a acestei competiții. Tinerii sportivi din Salcea și-au asigurat un loc la turneul final chiar în fața propriilor susținători, pe terenul Școlii Gimnaziale Salcea, unde a avut loc etapa de zonă la care au mai fost prezente reprezentantele județelor Neamț, Vaslui, Iași și Botoșani.
Ca și anul trecut, lupta pentru primul loc s-a dat între suceveni și Școala din Gherăiești (Neamț), cele două echipe întâlnindu-se chiar în primul meci al etapei de zonă. În ciuda faptului că opt dintre titularii de anul trecut nu s-au mai regăsit în echipa din acest an, sucevenii au avut o comportare foarte bună și au câștigat primul meci cu 5 – 2, deși scorul putea să fie mai mare. Școala din Salcea a câștigat și a doua întâlnire, care s-a dovedit una decisivă, în compania surprizei competiției, Școala „Luca Arbore” din Vorona Mare (Botoșani), scor 6 – 3. Ultimele două întâlniri au fost mai ușoare pentru echipa lui Sorin Gălățeanu, aceasta impunându-se cu 9 – 6 în meciul cu Școala „George Tutoveanu” Bârlad și cu 12 – 3 în disputa cu Școala Gimnazială Maxut din județul Iași. La finalul etapei de zonă, Școala Salcea a ocupat primul loc și va reprezenta zona Moldovei la turneul final, în clasament fiind urmată de reprezentantele județelor Botoșani, Neamț, Vaslui și Iași.
„Cu toate că echipa noastră a avut un schimb de generație foarte mare, nu mai puțin de opt titulari ce au câștigat titlul anul trecut terminând gimnaziul, actualii oiniști au reușit să suplinească cu brio plecările dictate de vârstă și să obțină al doilea an consecutiv calificarea la etapa finală. Vreau să remarc întreaga echipă pentru dăruire și pentru că au crezut în ei. Pe umerii lor era o presiune foarte mare deoarece veneau din postura de campioni naționali și favoriți la calificare. Am avut cinci jucători de clasa a V-a și a VI-a, din care trei au fost forțați ca titulari, care au dat satisfacție. Doresc să mulțumesc pentru prezență și sprijin domnului inspector de specialitate Adrian Boicu, domnului profesor Cătălin Huțu – directorul Școlii Gimnaziale Salcea, domnilor arbitri profesor Pavel Constantin, profesor Radu Roată, Cristian Bereșoaia, Marian Iacob, observatorului federal Sergiu Frangulea și colegilor mei de catedră, profesorii Ionel Bădeliță și Cristi Oghinciuc, precum și publicului numeros care ne-a susținut”, a explicat antrenorul echipei Școlii Gimnaziale Salcea, profesorul Sorin Gălățeanu.
Din lotul echipei Școlii Salcea au făcut parte sportivii Iosif Belțic – căpitan, Marius Paiu, Lucian Irimia, David Pîslaru, Dorian Holoșpin, Florin Sandu, Samuel Ungureanu, Vasile Standolaru, Paul Pintilei, Florentin Petrariu, Matte Paiu, Bogdan Petrariu, Robert Bărbuță și Andrei Andone.
La finalul acestei săptămâni, echipa Școlii Gimnaziale Salcea va lupta pentru păstrarea titlului național la turneul final ce va avea loc în localitatea Corabia din județul Olt.

Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Tineri pasionați de cosmos și știință, reuniți la Vatra Dornei, la Tabăra de Fizică, Astronomie și Astrofizică