Realul putea lua titlul și cu un egal, ba chiar și cu o înfrângere, dar abia așa are gust adevărat, cu victorie la Barcelona. Astfel că jumătate din previziunea referitoare la cele două echipe se împlinește, rămâne s-o vedem pe cealaltă, Barcelona păstrează trofeul Ligii Campionilor. Un prim răspuns săptămâna asta.
Dar până atunci să savurăm ce s-a întâmplat sâmbătă. Când credeam că televiziunea spaniolă a ratat tocmai momentul în care cei doi jucători rivali își dau mâna, iată că ni-l oferă în slow motion: ambii privesc în zare. Începe meciul și e cert că Guardiola a reușit să-l surprindă pe Mourinho, numai că l-a surprins plăcut! Mă uit și nu-mi dau seama care e atacantul în echipa catalană. Nu, nu e nici măcar Messi! Iar Tello poate intra titular cu Osasuna, nicidecum cu Real, dar mai mult decât asta a nedumerit insistența în a-l menține pe teren. Când un puști acumulează nereușite în cascadă, totul culminând cu acel șut la două etaje peste poartă, e clar că i se strecoară îndoiala în minte și nu-i mai iese nimic. Chiar și la golul egalizator, Tello a șutat la alibi, să fie sigur că prinde poarta! Cât despre ceilalți, obișnuiții, neînchipuit de multe greșeli în transmisia paselor, părea războiul clonelor.
Dincolo, aș începe cu Casillas, impecabil, admirabil, incasabil! L-a blocat perfect, cu corpul, pe Dani Alves la intercepția aceea, apoi a deturnat abia vizibil șutul lui Xavi la câțiva centrimetri pe lângă (arbitrul n-a dat corner, de-aia a și rămas Barcelona în statistici fără șut pe spațiul porții în prima repriză). Chiar și la golul primit a făcut două parade, a doua fiind fabuloasă. Dar cel mai bun madrilen a fost, cred, Ozil, același pe care Mourinho l-a scos prea devreme la Munchen, pentru a apăra un amărât de 1-1. Încă înaintea lui Ronaldo l-aș pune pe Benzema, un vârf la care Guardiola doar visează. Ronaldo are într-adevăr meritul golului victoriei, care nu i-a permis Barcelonei să profite de entuziasmul egalării, dar și că l-a depășit constant pe Puyol, una dintre piesele la care catalanii trebuie să găsească alternativă în sezonul următor (cealaltă ar fi Xavi, în opinia mea).
N-aș fi crezut să închei fără ceva clar despre Messi, dar nu prea am înțeles ce a vrut Guardiola de la el în acest meci. Neavând atacant în zona centrală până la intrarea lui Sanchez, fundașii centrali madrileni îl puteau întâmpina grupat dacă scăpa de mijlocași. Cu toate astea, Messi a fost la originea ocaziei lui Xavi, de care am amintit, și a creat faza golului egalizator. Nu e chiar puțin, dar e clar că putea mult mai mult dacă Guardiola nu gândea așa alambicat. Marți sper să-i lase de la început în teren și pe Pique, și pe Fabregas, și pe Sanchez.
