Rugby

Campioana a câștigat fără probleme la Suceava

CSM Bucovina Suceava a primit vizita campioanei en-titre, CSM Baia Mare
CSM Bucovina Suceava a primit vizita campioanei en-titre, CSM Baia Mare

De 1 mai, echipa locală de rugby CSM Bucovina Suceava a primit vizita campioanei en-titre, CSM Baia Mare, echipă neînvinsă în acest campionat, ce ocupă prima poziție în grupa I a Diviziei Națională, scor 16 – 64. Chiar dacă aveau în față o echipă profesionistă, cu jucători valoroși, elevii antrenorului Constantin Vlad au încercat să dea o replică cât mai bună adversarilor, mai ales pentru suporterii care au amânat grătarele și au venit să-și vadă favoriții la lucru. Cei care au deschis scorul au fost jucătorii de la CSM Bucovina, chiar în minutul doi, când Tiberiu Conache a transformat o lovitură de pedeapsă, scor 3 – 0. Replica gazdelor a venit imediat, băimărenii înscriind trei eseuri, din care două transformate, scor 3 – 19. Până la pauză, Conache a mai reușit o lovitură de pedeapsă de la mijlocul terenului, în timp ce oaspeții au reușit cel de-al patrulea eseu, scor 6 – 24. Diferența de valoare dintre cele două echipe s-a văzut și în partea a doua, CSM Baia Mare mărindu-și avantajul cu ajutorul a trei eseuri transformate, venite pe fondul mai multor greșeli personale, dar și al câtorva placaje ratate în tabăra sucevenilor, scor 6 – 45. CSM Bucovina a reușit și primul său eseu din meci prin Nichiforiuc, în timp ce Conache a reușit transformarea, scor 13 – 45. Până la final băimărenii și-au mărit avantajul și au câștigat clar acest meci cu scorul de 64 – 16.
„Jucătorii noștri au făcut tot posibilul să dea o replică cât mai bună în fața campioanei, dar nu ne-am putut opune în fața unei echipe profesioniste. Urmează două meciuri foarte dificile în deplasare la Arad și București, dar sper ca în ultimul meci din tur să obținem și noi prima victorie în confruntarea cu U Cluj. Acesta a fost ultimul meci pentru doi dintre jucătorii de bază ai echipei, Dan Scolobiuc și Cristian Croitoru, pentru aportul pe care l-au adus timp de mulți ani rugbyului sucevean și de aceea aștept de la juniorii suceveni să dea dovadă de aceleași sentimente față de culorile clubului nostru”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
Această partidă a fost ultima din carieră pentru Dan Scolobiuc, care a evoluat 20 de minute și a pus capăt unei cariere frumoase la Suceava, după 24 de ani cât a jucat pentru echipele locale.
„Am hotărât să agăț ghetele în cui după o carieră de 24 de ani. Am avut momente extrem de frumoase la echipa CSM Suceava și nu regret faptul că am ales practicarea rugbiului. Acest joc bărbătesc te formează ca persoană și sper ca și tinerii din ziua de azi să vină cu încredere la teren. În mod cert nu voi putea sta departe de stadionul Unirea și voi încerca să-l ajut pe antrenorul Constantin Vlad și să urmez și eu cariera de antrenor” a declarat Dan Scolobiuc, care în prezent are 43 de ani.

Rugby: Campioana a câștigat fără probleme la Suceava