Câmpeanu: Voi cere tuturor ministerelor să spună câte persoane cu handicap au angajate



Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat joi, la închiderea unei campanii de sensibilizare în scopul schimbării atitudinii sociale privind persoanele cu dizabiliăți, că va cere tuturor ministerelor să facă public numărul persoanelor cu dizabilități angajate.
Cânmpeanu a precizat că va cere ministerelor să raporteze numărul de persoane cu handicap angajate, întrucât instituțiile publice centrale trebuie să fie, în opinia, primele care încadrează oameni din această categorie, dând astfel un exemplu.
„După ce acest lucru se va întâmpla în cadrul ministerelor (angajarea persoanelor cu dizabilități – n.r.), atunci vom putea vorbi de exemple și vom putea ieși în fața oamenilor să le spunem că trebuie să facem acest lucru. Dar, în primul rând, va trebui să facem noi”, a mai spus ministrul Mariana Câmpeanu.
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede că autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private cu cel puțin 50 de angajați au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel putin patru la sută din numărul total de angajați.
Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private care nu angajează persoane cu handicap pot opta pentru plata lunară către bugetul de stat a unei sume reprezentând 50 la sută din salariul de bază minim brut pe țara înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap sau pentru achiziționarea de produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.
În București sunt aproximativ 53.000 de persoane adulte cu handicap, dintre care doar 4.357 sunt active pe piața muncii.