Câmpeanu: Dacă există voință, o lege a salarizării unice poate fi elaborată în cel mai scurt timp



Legea salarizării pentru personalul contractual ar putea fi elaborată de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse în cel mai scurt timp, dar pentru acest lucru este nevoie de o voință comună a tuturor actorilor implicați, a declarat, joi, ministrul Mariana Câmpeanu. Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Mariana Câmpeanu, a declarat că până acum s-a putut conveni cu toți partenerii sociali doar asupra legii privind salarizarea funcționarilor publici, aceasta fiind finalizată în proporție de 99,99 la sută, asupra celorlalte categorii de bugetari, respectiv cei cu contracte de muncă, fiind imposibil să se ajungă „la o linie comună”.
Potrivit demnitarului, trebuie stabilită o ierarhizare, iar pentru acest lucru este nevoie de un acord național, atât din partea Guvernului, sindicatelor și patronatelor, cât și din partea partidelor politice care trebuie să voteze legea.
Ministrul Muncii a precizat că în cursul zilei de vineri va avea loc o întâlnire pe această temă la Guvern și, dacă se va ajunge la un punct comun, legea salarizării ar putea fi elaborată în câteva zile.
„Dacă va exista o voință comună, nu va exista nicio piedică. În cel mai scurt timp noi am putera elabora o lege, avem o propunere, dar ea trebuie pusă de acord cu toți factorii de decizie din țară”, a mai spus Mariana Câmpeanu.
În opinia ministrului Muncii, majorarea salariilor ar trebui să se facă în etape.
„Așa cum o nouă lege a salarizării nu se va putea aplica de mâine integral și vor trebui mai multe etape de creștere salariilor pentru anumite categorii, același lucru se poate întâmpla și acum. Să începem cu profesorii, să continuăm la anul cu restul categoriilor de profesori, pentru că legea e total inechitabilă, după care să urmeze, pe rând și celelalte categorii. Se poate ajunge la o înțelegere dacă se dorește, dar nu poate face Guvernul singur asta”, a precizat Câmpeanu.
Ministrul a mai spus că majorarea salariilor profesorilor se poate face dacă banii din buget se împart pe salarii, însă, în opinia sa, în 2009 vor fi probleme majore legate de inflație și deficitul bugetar.
„Cred că toate forțele din țara asta trebuie să fie responsabile, nu numai Guvernul trebuie să fie responsabil într-o astfel de acțiune care privește întreaga națiune. Noi suntem dispuși la dialog și la orice soluție constructivă pentru rezolvarea acestei situații. Eu cred că acest guvern și-a asumat un risc foarte mare, inclusiv acela de a pierde la alegeri, dar nu poate să ducă țara în prăpastie doar ca să câștige alegerile. Ne-am asumat acest risc și vom face tot ce e posibil, dar singuri nu putem”, a mai spus Mariana Câmpeanu.
Totodată, ministrul Muncii a precizat că aceeași procedură care ar putea fi aplicată prin legea salarizării unice ar putea fi aplicată și în sistemul pensiilor, pentru reducerea inechităților.
„Legea 19 a fost o lege pentru toate categoriile, mai puțin pentru Armată. Au apărut legi speciale care au stabilit altă metodă de calcul. Cred că și în sistemul pensiilor se poate aplica aceeași procedură pe care o putem aplica prin legea salarizării unice, în sensul că vom stabili un raport între pensia minimă și pensia maximă și într-un interval de timp să se poată ajunge și la o ierarhizare a pensiilor”, a mai spus Câmpeanu.
Potrivit specialiștilor din MMFES, în România există aproximativ 1,3 milioane de bugetari, 300.000 dintre aceștia fiind profesori, și există 400 de grile de salarizare, raportul între salariul minim și cel maxim fiind de 1 la 30, în timp ce în Europa raportul este de 1 la 15 sau 17.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu intenționează să se întâlnească vineri, la Palatul Victoria, cu liderii partidelor parlamentare pentru consultări pe tema salarizării personalului bugetar, au declarat agenției MEDIAFAX surse politice.
„Întâlnirea premierului cu liderii partidelor parlamentare este prevăzută să fie organizată vineri, dar programul depinde de lucrările Consiliului European de la Bruxelles, care s-ar putea prelungi până vineri”, au afirmat sursele citate.
Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anunțat, luni, în plenul Senatului, că va participa, vineri, la Guvern, la consultările inițiate de premierul Călin Popescu Tăriceanu pe tema salarizării.
El a menționat că, luni dimineața, a primit o scrisoare de la premierul Călin Popescu Tăriceanu cu privire la „salarizare, la discrepanțele enorme care încep să iasă la iveală”, prim-ministrul invitând partidele politice parlamentare să participe la o întâlnire pe acestă temă la Guvern.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, vineri, la Palatul Victoria, că invită partidele politice și partenerii sociali la discuții pentru elaborarea unei legi a salarizării bugetarilor, așa încât acest act normativ să fie adoptat după alegeri indiferent de structura viitorului Parlament.
„Lansez o invitației tuturor partidelor parlamentare pentru a ne întâlni și a discuta de principiu asupra necesității elaborării și promovării în Parlament a unui proiect de lege a salarizării bugetarilor. (…) De aceea invit să convenim asupra unei minime proceduri și a unui orizont de timp care să dea sindicatelor un mesaj clar că acest lucru se va realiza”, a spus premierul.