Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marți, că Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă va rămâne nedescentralizată, până în 2016, iar agențiile județene de plăți și inspecție socială pot fi descentralizate doar în privința activității de plăți.
„Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă s-a stabilit încă de atunci că rămâne nedescentralizată. A rămas problema AJPIS-urilor și aici am mai avut o discuție ieri, pentru că nu în totalitate se poate descentraliza, pentru că este unită cu Inspecția Socială”, a precizat ministrul, după întâlnirea pe care a avut-o la Parlament cu președintele PNL, Crin Antonescu.
Potrivit Marianei Câmpeanu, în ceea ce privește agențiile județene de plăți și inspecție socială (AJPIS), numai activitatea de plăți poate să treacă la consiliile județene, ca să fie mai aproape de cetățean, nu și inspecția socială.
„E vorba că în această agenție sunt două activități: de plată a prestațiilor sociale, care, oricum, sunt hotărâte și semnate de primar și pot fi plătite prin consiliul județean, și activitatea de inspecție socială, care, după cum ați auzit, inspecția și controlul nu se descentralizează nicăieri”, a afirmat aceasta.
Câmpeanu a spus că în urma discuțiilor cu vicepremierul Liviu Dragnea s-a căzut de acord în legătură cu acest subiect: „Am căzut de acord. Trebuie să fac niște propuneri, pe care o să le înaintez, așa cum trebuie făcut”.
Referitor la declarațiile lui Liviu Dragnea și Klaus Johannis care afirmau, după întâlnirea cu directorul acestei agenții, că nu sunt convinși de ce nu trebuie descentralizată, Mariana Câmpeanu a menționat că, după întâlnirea pe care a avut-o luni, s-a ajuns la o concluzie, aceasta urmând să facă propunerea „exact cu activitatea care pleacă și ce rămâne”.
„În această săptămână se așteaptă amendamente inclusiv de la grupurile parlamentare, deci avem la dispoziție această săptămână”, a arătat ministrul Muncii.
Chestionată dacă este posibil ca Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă să fie până la urmă descentralizată, Câmpeanu a răspuns: „Aceasta o să discutăm când o să se termine ciclul financiar pe fonduri europene, unde ANOFM își desfășoară în continuare proiecte pe fonduri europene, deci nu se poate desființa în acest moment. La data respectivă, în 2016, o să vedem”.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, după ce a prezentat proiectul descentralizării parlamentarilor USL, că decizia politică a Uniunii este ca ANOFM să nu se descentralizeze, pentru a nu crea distorsiuni în sistem, el arătând că posibilitatea descentralizării ANPS mai este încă explorată.
„În ceea ce privește ANOFM, decizia noastră este să nu se descentralizeze. În ceea ce privește ANPS, vom avea mâine și poimâne (marți și miercuri – n.r.) discuții cu doamna ministru Câmpeanu, să vedem dacă putem descentraliza activitatea de colectare de dosare și de plăți efective, care să treacă sub activitatea CJ, având în vedere că cea mai mare parte din munca efectivă o fac primarii, prin anchetele sociale și prin dispoziția de punere în plată”, a spus Dragnea.
El a arătat că, practic, primarii au cea mai mare responsabilitate în acest domeniu, pentru că ancheta socială o face primăria, prin angajații săi, iar dispoziția efectivă de punere în paractică o face tot primarul.
„Dorința lor a fost ca această activitate să treacă la CJ pentru că discută mai bine primăria cu CJ”, a spus Dragnea.
El a menționat că a discutat cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, în cursul zilei de luni și a precizat că marți, când vor fi reluate dezbaterile, ar putea fi găsite argumente serioase pentru a transfera această competență, păstrând la nivelul ministerului activitatea de inspecție socială, cum a fost păstrată la toate ministerele.
„Discuția despre ANOFM și ANPS nu are în vedere decât un singur lucru: dacă putem descentraliza fără să avem riscul să producem distorsiuni în sistem – e un sistem foarte complex. La ANOFM e clar că, dacă descentralizăm, sunt tulburări în sistem. La ANPS există această posibilitate pe care o mai explorăm mâine și poimâine”, a mai spus Dragnea.