Câmpanu: PDL mi-a oferit postul de șef al ISJ Botoșani ca să nu votez moțiunea de cenzură



Senatorul de Botoșani Liviu Câmpanu a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că PDL, prin ministrul Educației, Daniel Funeriu, a încercat să îl determine să nu voteze moțiunea de cenzură, oferindu-i la schimb postul de șef al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani
Parlamentarul a declarat că, pentru a nu vota moțiunea, i s-ar fi oferit postul de inspector școlar general al județului., transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Marți seară, domnul ministru al Educației mi-a pus în brațe postul de inspector general ocupat de Ada Macovei, numai să votez împotriva moțiunii. Am spus că nu fac acest demers de a vota moțiunea pentru a obține anumite avantaje de imagine”, a spus Câmpanu.
Totodată, acesta a susținut că un parlamentar PDL ar fi mers la președintele ANAF, căruia i-ar fi transmis că nu va vota moțiunea de cenzură cu condiția ca trei parlamentari democrat-liberali să primească posturi la conducerea vămilor.
„Unii parlamentari PDL vor să transforme vămile din Botoșani în SRL-uri. A existat un parlamentar care s-a dus la președintele ANAF, în numele a trei parlamentari PDL și i-a spus că el a fost la domnul Boc și i-a spus că nu votează moțiunea dacă cei trei parlamentari din Botoșani vor primi, vă rog să puneți cu ghilimele, vămile”, a declarat Câmpanu.
Senatorul Liviu Câmpanu, fost vicepreședinte al UNPR, a anunțat, marți, că votează moțiunea de cenzură și că demisionează din UNPR.
El a fost exclus, miercuri, din UNPR după ce a votat moțiunea de cenzură.