World Vision organizează la nivel global prima „Săptămână Globală de Acțiune” pentru a atrage atenția liderilor lumii că peste șapte milioane de copii mor anual în lume din cauza unor boli care pot fi prevenite și care au dispărut din lumea occidentală, se arată într-un comunicat transmis MEDIAFAX.
World Vision organizează la nivel global, până în 20 noiembrie, prima „Săptămână Globală de Acțiune” pentru a atrage atenția liderilor lumii că mortalitatea copiilor cu vârsta sub cinci ani este încă departe de ținta propusă în al patrulea Obiectiv de Dezvoltare al Mileniului.
„În 2000, 191 de lideri ai statelor membre ONU și-au propus reducerea cu două treimi a numărului de decese la copii cu vârsta sub cinci ani, în perioada 1990-2015. În acest moment indicatorul înregistrează valori la nivelul la care ar fi trebuit să fie în urmă cu 15 ani”, se arată în comunicat.
World Vision precizează că șapte milioane de copii mor anual din cauza unor boli care pot fi prevenite și care au dispărut din lumea occidentală, primele șase cauze ale mortalității copiilor fiind: complicațiile copiilor născuți prematur, complicațiile de la naștere, infecțiile nou-născuților, pneumonia, diareea, malaria.
„Aceste boli au ucis 4,4 milioane de copii în 2011, reprezentând 64 la sută din numărul total de decese. Atât la nivel mondial cât și în România, un sfert dintre decesele copiilor cu vârsta sub un an sunt cauzate de pneumonie. La noi în țară, rata mortalității infantile (0-1 an) este de peste nouă la mie, adică de două ori mai mare decât media Uniunii Europene. De cele mai multe ori, cauzele îmbolnăvirii sunt o consecință a condițiilor de sărăcie în care trăiește copilul și familia lui fiind legate de igienă și alimentație necorespunzătoare precum și lipsa de informații cu privire la educația pentru sănătate”, se arată în comunicat.
World Vision a identificat soluții simple pentru reducerea ratei mortalității la copii, precum: nutriția corespunzătoare, începând cu alăptarea exclusivă până la vârsta de șase luni, urmată de alimentație complementară corectă și continuarea alăptării până la doi ani, nașterea asistată de persoane calificate medical, îngrijire corespunzătoare înainte și după naștere, conștientizarea familie asupra semnelor de alarmă, vaccinări, acces la alimentație corectă inclusiv cu micronutrienți și vitamine, igienă corespunzătoare.
„Rolul guvernelor și al societății civile este de a se asigura că cei mici au acces la o alimentație corectă, la condiții de igienă și servicii de sănătate corespunzătoare. De aceea, ne propunem ca în România să lucrăm împreună cu autoritățile și alți parteneri pentru a identifica soluții. Pentru a-i ajuta pe copii trebuie ajutate în primul rând familiile acestora și comunitățile în care trăiesc, cresc și se formează”, a declarat Cătălin Popa, director național World Vision România.
„Săptămâna globală de Acțiune” face parte din campania globală „Child Health Now”, lansată de World Vision în 2009 pentru reducerea mortalității infantile și îmbunătățirea accesului copiilor la servicii de sănătate. Aproximativ două milioane de cetățeni din 70 de țări sunt așteptați să organizeze acțiuni și evenimente în cadrul acestui eveniment, pentru care a fost creat un photo-wall unde militanții sunt invitați să posteze fotografii cu mâinile ridicate în semn de susținere a cauzei.
Până în 2016, scopul primordial al World Vision la nivel mondial este îmbunătățirea vieții a 150 de milioane de copii din lume.
În România, organizația desfășoară o campanie online prin care internauții sunt invitați să „semneze” într-un mod mai original petiția, respectiv să posteze pe un wall dedicat fotografii cu ei, cu familia, prietenii, colegii cu mâinile ridicate în semn de susținere a cauzei.